Una dintre moștenirile comunismului a fost o imagine distorsionată a istoriei menită să ne hrănească spiritul naționalist și patriotismul de duminică prin povești eroice ale unei nații mici, dar mândre care a refuzat să plece capul și s-a pus de-a curmezișul avansului marilor imperii către Europa occidentală. O exagerare crasă, fără îndoială, ținută în picioare de o nevoie avidă de a ne simți mai importanți decât suntem ca și nație. Totuși, este uimitor cum în doar 25 de ani am reușit să ne săpăm groapa până la polul opus al spectrului mândriei naționale. Pentru că, deși aliotmanul nu s-a împiedicat de ciotul românesc și Ștefan cel Mare cu siguranță nu a fost tamponul de neclintit în fața falnicei armate otomane, refuz totuși să cred că realitatea istorică ne îndreptățește să ne adâncim atât de tare în glodul uitării și puținele realizări adevărate pe care le avem.
Se pare că oricum ne-am situa ca și popor unitar, nu putem cunoaște decât extremele. Ne măcinăm fie printr-un naționalism religios, aproape de  magnitudinea unui cult și ne închidem din punct de vedere social în calea progresului, fie printr-o scârbă și o nepăsare atât de respingătoare încât ne vindem și puținele lucruri care ne mai plasează pe harta relevanței mondiale și care ne-ar putea da o oarecare senzație de patriotism temperat. Partea cea mai proastă este că unele din lucrurile pe care le distrugem pot avea repercusiuni mai mari decât doar orgoliul rănit al unui popor mic.
În 25 de ani ne-am vândut industria, am zdrobit sistemul educațional și am cernut sistemul sanitar până în punctul în care majoritatea oamenilor educați, oameni care ar putea aduce vântul schimbării într-o societate suferindă, pleacă și nu mai privesc înapoi. Iar cei câțiva care aleg să rămână se luptă cu morile de vânt mânați de avânt social și de entuziasmul tinereții până în punctul în care sunt zdrobiți mărunt de însăși societatea pentru care luptă.
Cea mai recentă lovitură primită de societatea românească este amenințarea desființării Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie Cantacuzino sau, pentru cei mai puțin avizați, acel loc în care de aproape un secol se fac cercetări, se dezvoltă și se produc vaccinuri. Bineînțeles, pentru oameni orbiți de teorii conspiraționiste semănate de personaje cu calificări îndoielnice de genul Olivia Steer, aceasta nu poate fi decât o victorie împotriva sistemului de infectare a copiilor cu autism și de îmbolnăvire a națiunii cu boli a căror existență chiar ei le neagă. Pentru noi, cei care trăim în această realitate, înseamnă finalul unei importante ramuri de cercetare în domeniul bolilor infecțioase și al tratamentului și profilaxiei în calea acestora.
Ajung în fața institutului și îmi dau seama că, în ciuda faptului că arată la fel de rău ca și casele părăsite de pe partea cealaltă a splaiului, aici era sediul imunizării populației, aici se făceau identificările substanțelor de origine îndoielnică, aici se petrecea magia transformării agenților patogeni în arme împotriva propriei specii. O mână de studenți îmbrăcați în halate și mânuind pancarte fac un lanț de-a lungul trotuarului având în spate profesori și angajați ai institutului a căror singură speranță în calea nepăsării a rămas protestul, încercarea de aducere în prim plan a unei probleme presante cu care ar trebui să ne luptăm în acest moment. Este ușor să le minimizăm importanța și să luăm drept un dat faptul că suntem imunizați împotriva unor condiții cum ar fi poliomielita, hepatita sau tuberculoza, dar generațiile care vor veni în urma noastră ce vor spune atunci când copiii lor se vor îmbolnăvi de boli pe care unii dintre noi le-au și uitat pentru că nu au existat fonduri pentru a importa vaccinuri pe care le-am fi putut produce chiar noi?
Jocurile de putere și interesele meschine au existat dintotdeauna și vor exista și de acum încolo și pot îngenunchea până și cele mai mari structuri așa cum de-a lungul timpului s-a întâmplat și la Institut. Marea problemă aici, spre deosebire de mediul business sau chiar cel industrial, este că este o structură greu de înlocuit și una complet fundamentală pemntru sănătatea națiunii. Guvernul promite că se vor lua măsuri, dar din 2010 de când a început declinul și ANM a retras autorizația institutului de punere pe piață a produselor injectabile, nu s-a făcut nimic. Lipsa de fonduri și îngroparea progresivă în datorii a condus la dezvoltarea unor valuri de vaccinuri neconforme cu standardele europene pentru sănătate. Acum, acesta se află trecut sub administrația Ministerului Educației și Cercetării, de la Ministerul Sănătății. Cu conturile blocate, în incapacitatea de a plăti salariile și de a finanța cercetări și dezvoltarea de vaccinuri performante și de a-și primi acreditarea ANM înapoi, totul pare lipsit de speranță pentru ceea ce a fost una dintre cele mai importante instituții europene de cercetare în domeniul microbiologiei și imunologiei.
Acum, studenții stau adunați în jurul pacientului comatos, conectat la aparate care abia îl mai țin în viață. Îl privesc și nu au ce să-i facă. Leacul există, dar doctorul nu este de găsit și ar prefera mai degrabă să îl deconecteze. Ar fi soluția cea mai ușoară și mai profitabilă pentru el. Dar va trebui să fie vigilent dacă va vrea să păcălească lanțul uman format în jurul prizei.
Be First to Comment