Azur

Vreau să plutesc pe un ocean limpede, privind cu ochii închişi la cerul senin de un albastru îmbietor. Vreau să întind mâna şi să apuc fiece urmă de nor, să îl prind în podul palmei şi să îl ascund sub apă ca să nu îmi umbrească orizonturile. Vreau să simt că ating cu vârful nasului tronul vânturilor marine, să îmi înec simţirea cu mireasma brizei calme, să aud liniştea. Vreau să îmi percute timpanul în vibraţii cadenţate la cuvintele cele nerostite care aşteaptă în adâncuri, vreau ca ele să se ridice, să vină lângă mine, să le simt, să le îmbrăţişez, să pot închide ochii şi să mă scufund.

Vreau să te simt plutind alătură-mi, să simt valurile ce se desprind de trupul tău anesteziat cum îmi dezmiardă fiecare por al pielii. Vreau să te aud rostind vorbele cele nevorbite, cântecul fără de orchestră al simţămintului reverberând prin toată fiinţa mea. Vreau un cuvânt, sau poate două, vreau doar să nu mai ştiu nimic, să mă ascund cu tine în albastru, să nu mai cunosc diferenţa dintre apă şi celest. Vreau ca tot universul să se năruie în jurul nostru, să nu mai existe foc şi apă, aer şi pământ, decât suflet şi simţire într-o vacuitate cunoscută doar de noi.

Vreau glasul sirenelor perfide să tacă, să amuţească solemn pentru momentul meu de reculegere, acel moment în care voi întinde mâna şi o voi întâlni pe a ta… acel moment în care mă voi simţi în siguranţă… acel moment în care voi vrea ca doar tu să rupi tăcerea, la graniţa dintre ape şi azur.

Be First to Comment

Leave a Reply