Nu stinge lumina! (II)

…ça ne veut plus rien dire du tout…

Aşezat pe o bordură înfrunta frigul încercând să îşi adune curajul de a se ridica. Nu ştia de ce simţise nevoia să reviziteze vechea cameră atât de curând, dar acum regreta amarnic. A fost un prost. Mai bine o lăsa în pace şi rămânea cu iluzia amintirii unui sfârşit şi atât, unul din multele pe care le trăise. Ştia că a fost o himeră a unui suflet însetat de iubire, ştia de mult, dar refuzase să se uite dincolo de perdeaua de ceaţă pe care singur şi-a aşternut-o în faţa ochilor.

Nimic nu mai era la fel. Era clar că mai înainte mai păşise chiar El pe acolo şi încercase să facă ordine, să şteargă praful care nici nu apucase să se depună pe amintirea murdăriei boeme ale unei vieţi în doi. Probabil că mai adusese pe cineva să le arate amintirea a ceea ce fusese, să le spună poveşti despre greul şi suferinţa care i-au împovărat plecarea, dar şi viaţa lui acolo. Vasele erau spălate şi la locul lor, paharele erau curate, cutia de bere aruncată, iar canapeaua strânsă, dar gunoiul era tot acolo. Era clar că, din comoditate, încercase să îl ascundă în loc să îl arunce la ghenă… Mereu aştepta să facă alţii lucrurile pentru El.

Răscoli sacul de gunoi ca să descopere mirosul găunos al minciunilor putrezite. Se simţi ca un cerşetor căutând în tomberoane răspunsuri la întrebările vieţii. Strânse din nas şi-şi şterse o lacrimă finală pentru tot ceea ce fusese. Pe masă, un bileţel în care erau aşternute tot felul de scuze contradictorii şi vorbe goale de iubire pe care nimeni nu le mai credea. Încerca să-şi dea seama ce fusese în capul lui lăsându-se purtat în tot acest joc al curiozităţii infantile. Avusese atâtea aşteptări şi pretenţii de la el şi, totuşi, îşi dădea seama că a fost doar un pion neînsemnat sacrificat pentru o victorie goală a egoismului. Scârbit, aprinse o ţigară. Voia să dea foc la tot, să nu mai rămână nimic, dar nu putu aşa că scuipă de ciudă pe bileţel, îl mototoli şi-l aruncă undeva în mijlocul camerei. Se îndreptă către uşă cu paşi repezi şi stinse lumina în urma lui.

***

Se ridică de pe bordură cu capul greu, gata să îşi continue drumul. Prea multe gânduri nu aveau să îl ajute în niciun fel. A gustat amarul unei curăţenii mincinoase a unei idile perfecte aşternută peste mizeria sinceră a unei iubiri în care a crezut. Şi asta va fi amintirea cu care va rămâne de fiecare dată când se va gândi la cămăruţa mică din clădirea de apartamente unde nu intră decât cei ce caută fantomele trecutului.

Be First to Comment

Leave a Reply