Trenul

Se priviră în ochi preţ de mai multe minute. Apoi el se aplecă şi îşi ridică cu un gest şovăitor geanta plină până la refuz. Mai aşteptă un pic, privind-o, examinându-i figura perfectă de fetişcană necoaptă, calculându-i reacţiile şi privirea, dar Adriana nu zise nimic. Zâmbetul ei se transforma în grimasă şi înapoi în zâmbet într-un dans bipolar al sentimentelor contradictorii. Marc îi aruncă un ultim zâmbet şi se întoarse către trenul care se pregătea de plecare.

Ce se întâmpla în mintea ei? Nimeni n-ar putea spune. Poate îşi amintea de prima lor întâlnire în acea noapte de iarnă la un concert în inima Bucureştiului. El mai sociabil, ea mai timidă, el făcând prima mişcare, ea prea sfioasă ca să zică nu. Şi aşa s-a înfiripat povestea lor. Aveau să rămână şi cu melodia lor după acea seară, totul fusese perfect. Sau poate îşi amintea de prima dată când a plecat fără a promite că se mai întoarce. Voia atât de mult să lucreze în străinătate, era visul lui, dar după patru luni s-a întors. Şi când s-a întors a găsit-o acolo, aşteptându-l.

O lacrimă i se scurgea pe obraz gândindu-se probabil la toate astea. Sau poate la momentul în care Marc i-a spus că nu mai are niciun motiv să mai rămână, că nu îl leagă nimic de Bucureştiul acela cel jegos şi s-a pregătit iar de plecare. Cât a durut-o acel momtent. Nu s-au despărţit, dar cumva era subînţeles. Simţea că de data asta nu se va mai întoarce. Nu a înţeles decât mai târziu ce l-a determinat exact să realizeze că viaţa lui nu mai are niciun sens dacă nu pleacă. Singur. Departe.

Trenul se puse în mişcare, iar Marc odată cu el cu capul rezemat de fereastră şi privind în gol, tot înainte. Într-un puseu iraţional, Adriana se grăbi să alerge pe peron strigându-l, dar vagonul lui se depărta mult mai repede decât o ajutau pe ea picioarele. Iar el privea tot înainte. Rămase cu ochii înlăcrimaţi la marginea peronului, în rochia ei albă cu model de floricele fluturând în adierea amintirii trenului ce se pierdea în zare. Plecă ochii privind către peronul de ciment şi trăgând o înjurătură surdă. Se ura acum pentru că a aşteptat momentul cel mai dramatic aşa cum a făcut întotdeauna. Voia să îl impresioneze, să fie sigură că nu va mai pleca, dar Adriana nu a luat în calcul faptul că în viaţă trenurile merg mai repede decât în filme…

Be First to Comment

Leave a Reply