Dragostea schimbă lumea, prietene

Nu bătăliile și politicile fac oamenii să evolueze și să fie mai buni. Istoria e scrisă de învingători, iar lumea e trasată de niște copii care au fost prost învățați că dețin ceva. Dragostea schimbă lumea, prietene, doar ea. Cu fiecare invenție și mașinărie nouă. Cu fiecare poezie și gând de amor. Cu fiecare cântec și dans. Cu fiecare vers rostit în șoaptă. Asta facem noi, artiștii, definim și căutăm mereu să ajungem înăuntrul oamenilor și să scoatem din ei adevărul.

Am apucat curios din raft cartea Zaraza de Andrei Ruse. Pe de o parte aveam poftă de o legendă savuroasă a Bucureştilor de altă dată, pe de alta voiam să văd încă o interpretare a vieţii simbolului acelor vremuri apuse, Cristian Vasile, regele tango-ului, al scenei interbelice şi amorez proclamat a misterioasei Zaraza, iubirea pe care i-au atribuit-o nenumărate legende urbane care încă dăinuie acum, în secolul XXI.

Curiozitatea mi-a fost pe deplin satisfăcută, iar aşteptările au fost depăşite de departe. Încă de la prima pagină cartea mi-a atras atenţia, m-a fascinat, m-a făcut să nu vreau să o las din mână. Încă de la prima frază m-am văzut transpus într-un univers de mult apus, o lume care acum pare ruptă din poveşti, în pielea tânărului Cristian Vasile, student la Conservator căruia o femeie frumoasă şi nişte prieteni încrezători i-au schimbat viaţa total. Cartea pare foarte bine documentată, autorul muncind doi ani doar la acest capitol. Am aşteptat pagini întregi ca Zaraza să apară, să aflu cine este cu adevărat, dar această poveste a ţigăncii care a inspirat cântecul titular şi moartea căreia l-a determinat să bea terebentină şi să nu mai bea niciodată este complet demitizată. Este o carte fascinantă care ne poartă printr-o lume pierdută prin ochii unui personaj care a devenit sinonim cu aceasta.

Vocea naratorului baleiază între vocea lui Cristian Vasile şi vocea Bucureştiului de altă dată. Universul în care păşim cu fiecare pagină este unul prosper, înfloritor, în care se învârt nume precum Mircea Eliade, Titi Botez, Jean Moscopol, Ion Antonescu, Zavaidoc, Maria Tănase, Mia Braia, Mihail Sebastian şi multe alte voci artistice sau politice ale unei epoci de mult pierdute, dar care încă dăinuie în conştiinţa naţională, aşa cum şi tânărul Cristian Vasile care şi-a jertfit viaţa pentru un ideal a rămas în amintirea tuturor, chiar şi a celor care nu au avut ocazia să păşească într-un restaurant luminat de ritmurile vocii lui. Relaţia lui cu Ionel Fernic şi cu Ion Pribeagu este urmărită în mod special, ei fiind singurii prieteni ai lui adevăraţi, dar care dispar prea repede din viaţa lui. Totodată, mama este vocea raţiunii pe care Vasile alege să o ignore de fiecare dată. Conversaţiile reale sau imaginare cu ei ne oferă o privire în gândurile şi frământările lui Vasile şi oferă nişte pasaje emoţionante cu care ne putem identifica oricare dintre noi.

Cristi este prezentat ca un personaj idealist într-o lume ideatică în care România şi, mai ales, Bucureştiul erau în plină înflorire. El, un om care mereu se frământă între vocile care îl îndeamnă să-şi trăiască viaţa şi cele care îl sfătuiesc să îşi găsească stabilitatea. El, cel care dă naştere tango-ului bucureştean, iar apoi refuză să îl abandoneze, ţinând cu dinţii de identitatea pe care şi-a creat-o în ochii lui şi a publicului care ăl adoră, dar care îl abandonează atunci când vremurile se întunecă El simte până în ultimul moment că chemarea lui nu este de a se subjuga politicii, rasei, identităţilor naţionale, ci doar aceea de a se lăsa pradă amorului pe care l-a resimţit din plin şi pe care l-a cântat în fiecare cântec. Autorul creează imagine unui erou al amorului idealist pierdut cu timpurile, al adulării femeii dintr-o perspectivă poetică mai mult decât carnală, deşi nu evită menţiunea desfrâului acestuia, a femeilor care i-au trecut prin dormitor. Şi au fost multe, dar firul narativ nu se opreşte asupra lor, ci urmăreşte mai degrabă evoluţia lui Cristi ca om sau mai degrabă naivitatea pornirii lui de a se împotrivi curentului şi de a crede în continuare în puritatea naturii umane şi în capacitatea lui de a schimba lumea prin muzică.

Dar lumea evoluează în jurul lui, iar Cristian Vasile se trezeşte în mijlocul unei lumi cu totul diferite. Depăşeşte războiul şi înfruntă venirea comuniştilor, rămânând ferm în convingerile sale, în ciuda vocilor care îi şoptesc să se adapteze. El este un martir al propriilor convingeri idealiste, înfloreşte odată cu Bucureştiul şi decade odată cu acesta, iar atunci când viaţa culturală este îngrădită şi progresul odată cu ea, Vasile rămâne în loc cu aceasta, un ultim bastion al unei ere de care mulţi au uitat, pierduţi printre ruinele războiului, fără timp şi deschidere. Povestea lui Cristian Vasile este povestea Bucureştiului, povestea tango-ului interbelic pentru că el este Bucureştiul, el este tango-ul, el este un simbol care a înfruntat capriciile istoriei şi a câştigat pariul cu eternitatea.

Be First to Comment

Leave a Reply