Vezi tu, mai târziu

Îţi rămân în minte clipe din viaţă când te-ai simţit fericit, inexplicabil de fericit, vezi tu, mai târziu. Mai târziu îţi dai seama că acea clipă de fericire şi linişte era pândită de necazuri mari, ce nu peste mult aveau să se declanşeze; totuşi, păstrezi o amintire bună de- atunci.

Cărţi mustind de nostalgia interbelică s-au scris multe, însă puţine sunt capabile să captureze atmosfera acelei epoci fascinante aşa cum reuşeşte Dimineaţă pierdută a Gabrielei Adameşteanu. Am luat-o un pic reticent din raft, mai mult curios şi fără aşteptări înalte, fără a fi citit vreo recenzie sau părere în prealabil, iar până la final m-a prins în mrejele sale cu personaje puternic conturate, cu descrieri amănunţite şi o atmosferă mustind de familiaritate.

Cartea surprinde prin forţa monologului interior şi a rememorării decăderea societăţii de la începutul secolului, a generaţiei de sacrificiu supusă la două războaie mondiale şi la venirea comuniştilor la putere. Totul se desfăşoară sub auspiciile dualităţii: trecut şi prezent, lumea burgheză a Ivonei şi a madamei Ioaniu şi lumea mahalalei lui madam Delcă, limbajul cultivat, elegant şi cel colocvial, argotic. Dintre toate, însă, cea mai pregnantă este dualitatea umană manifestată prin discrepanţa dintre ceea ce spun şi ceea ce gândesc personajele.

Observăm uşor că lumile lui madam Delcă şi a Ivonei nu sunt atât de diferite în ce priveşte pornirile lăuntrice. Toţi fac faţă în acelaşi fel morţii, toţi îşi ascund gândurile reale în spatele unei complezenţe superficiale şi toţi au pierdut la fel de mult în faţa războiului care nu ţine cont de statutul social şi în faţa regimului comunist care a nivelat societatea, a eliminat burghezia şi înalta societate. Şi, totuşi, mofturile şi iluzia grandorii se întreţin, se ascund prin colţurile caselor cu mobilă învechită, ruine ale unor alte vremuri. Nu mai ies în stradă, dar urlă în tăcere prin ungherele frustrării… pentru că tot ce a rămas este doar amintirea tinereţii acum atât de departe, a unei alte lumi.

Personajele sunt extraordinar de bine conturate, având ocazia să le cunoaştem atât prin prisma gesturilor şi a faptelor cât şi prin prisma gândurilor, a intenţiilor care nu se materializează şi, nu în ultimul rând, prin prisma altor personajelor şi a comentariilor acestora (interioare sau nu). Miezul cărţii în special este construit în jurul familiei Mironescu, al părinţilor Ivonei şi al cunoştinţelor acestora şi prezintă viaţa lor, problemele lor şi ale societăţii în pragul Primului Război. Descrierile sunt detaliate şi puternice creând o atmosferă autentică şi senzaţia retrăirii acelor momente.

Deşi greoaie pe alocuri datorită ritmului lent, Dimineaţă pierdută este una dintre acele cărţi rare care reuşeşte să te transpună într-un alt univers prin doar puterea cuvintelor, prin autenticitatea personajelor şi forţa detaliilor descrierii. Cărţi mustind de nostalgia interbelică s-au scris multe, însă aceasta este unică prin modul de abordare, o lectură savuroasă şi care nu se pierde în metafore, ci doar în oameni.

Be First to Comment

Leave a Reply