Casă nouă

Stau şi pândesc ceasul, îmi aştept senin ora de culcare. Privesc în jurul meu sacoşele, pungile şi genţile pline cu lucruri care mai de care mai mărunte, lucrurile mele care m-au însoţit în fiecare periplu departe de casa părintească. Nelipsit, laptopul îmi este unic sfetnic în această primă seară în care pur şi simplu mă simt mult prea extenuat să despachetez. Extenuat, dar mulţumit, mă aşteaptă o nouă etapă.

Stau, fumez, beau o gură de whisky şi savurez momentul de glorie al primei nopţi într-un nou loc. Mă simt un pic stingher, mă îngrozesc la gândul de a relua munca silnică de instalare a lucrurilor, de umplere a fiecărui colţişor cu o parte din mine. Sau poate chiar asta este partea ce mai plăcută, partea cu cele mai mari satisfacţii, atunci când ştii că îţi impui personalitatea asupra unui colţişor de Bucureşti, doar al tău. Deşi am mai locuit departe de casă, acum este prima oară când înfrunt de unul singur această alegere, singur într-un apartament cu două camere.

Dar ştiu că, deşi sunt doar eu în această încăpere acum, nu sunt singur. Stau şi aştept seara în care vom împărţi acest lăcaş, dimineţile cu cafea caldă şi refuz obstinat de a mă trezi. Aştept soarele tomnatic cu dinţi să lumineze frunzele uscate din faţa balconului, iar eu să mă întind somnoros privindu-l, gata să înfrunt o nouă zi cu încrederea că nu mă voi întoarce la o casă goală.

Be First to Comment

Leave a Reply