Vocea tăcerii

Ce se ascunde în spatele unei figuri tăcute, în spatele unei priviri furişate printr-o crăpătură îndoielnică a unor jaluzele ale incertitudinii? Din ce factură intrinsecă a omului ce stă în faţa mea se naşte această linişte tensionată care parcă roagă a fi ruptă? Sau roagă a fi lăsată să îşi spună în taină povestea urechilor surde ce nu răspund şi nu reverberează? Şi tăcerea se afundă într-un fundal zgomotos de aglomeraţie figurantă ce împânzeşte peisajul înconjurător. O simplă privire, un zâmbet subtil ascund poveşti nespuse, regrete ascunse şi vieţi paralele, toate adunate într-o autostradă aglomerată de un pustiu apăsător.

O mână agitată jucându-se nervos cu bucăţi infime de hârtie cerată se angajează într-un tainic dans, un ritual al umbrelor reprimate şi ascunse în spatele unui zâmbet de aparent entuziasm. Şi vocile acoperă povestea surdă a firii nepătrunse. În spatele unui zid de cuvinte nevorbite se ascunde sufletul închis în sine. Şi stau privind adânc în ochii atraşi invariabil către împrejurimi artistic îmbrăcate într-o mască fastuoasă. Încerc să le pătrund misterul şi mă lovesc de aceeaşi voce înfundată într-un abis fără de fund al amintirilor neamintite. Se zbate în surdină, se chinuie să se facă auzită, dar mâna rece îi astupă gura fără de milă. Mă străfulgeră o amintire a unei alte zile. O zi a visului proiectat în realitate, o zi a minţilor îmbătate de o primă sărutare, o zi ruptă din poveşti nemuritoare de dragoste la prima degustare. Dar oare ce înseamnă această amintire? Încerc să îmi dau seama din priviri fulgerătoare, să citesc în pupile dilatate semnificaţia acelei întâmplări consumate la umbra universului îmbătător, înşelător al individualităţilor contopite într-un singur tot.

Să fi fost totul doar o liuzie a spiritului avid de poveşti nemuritoare? Să fi fost doar o greşeală?… Sau poate a fost mult mai mult… Dintr-un colţ nevăzut mă urmăreşte imaginea găinii roz care se furişează pe nesimţite. Dar gheara strâmbă a necunoscutului o răpeşte înainte de a lua seamă de prezenţa ei. Şi totul se proiectează într-un nadir lugubru şi de nepătruns al sufletului indescifrabil şi impenetrabil. Oare ce poveste imi şopteşte glasul tăcerii? Liniştea preia controlul împunându-şi vocea urechilor surde ce nu răspund şi nu reverberează…

Be First to Comment

Leave a Reply