Stăm singuri într-o tavernă ruptă dintr-un vechi basm urban. Contemplăm sticla ce se înalță fără suflet înaintea noastră, iar prin întunecatul lichid dinăuntru începem să privim lung, parcă dincolo de timp. Într-o vreme a tinereții, unde alături de noi la aceeași masă stăteau înghesuiți alți zece oameni, zece prieteni, zece camarazi. Unde s-au dus aceia? De ce acum când privim în jur vedem aceeași bodegă neschimbată, dar cu totul alte fețe. La alte mese, alți zece camarazi își mărturisesc prietenia eternă la buza unei sticle de bere. Iar noi contemplăm fantomele trecutului din sticla fără viață.
Ce fel de destin crunt este acela care separă niște destine aparent atât de întrețesute, de nedespărțit? De ce oare nu am realizat că acea strângere de mână pe care am vrut să o facem în acel moment ar fi însemnat atât de mult? Fiecare și-a ales propriul drum, părăsind bodega unde falsele prietenii liceene și-au consumat energia într-un abur de băutură și tutun. Și auzim aceleași melodii, dar cei ce le cântau împreună cu noi acuma sunt departe, purtați pe aripile hazardului către alte orizonturi, către alte lumi.
Dar ce căutăm în bodega visurilor copilăriei? Ne-am întors oare să rememorăm promisiuni de veșnică prietenie? Ne-am întors ca să ne calmăm nostalgia idealurilor adolescentine… Într-un loc ticsit cu amintiri ce răsar impregnate în fumul gros de țigară. Și o lacrimă se scurge lin pe obraz în amintirea atâtor clipe fericite când viitorul era atât de departe, când noi eram invincibili și nedespărțiți și în ochii noștri ardea nestinsă flacăra speranței că timpul ne va ocoli.
Îmi scutur capul și mă trezesc din visarea dureroasă. Simt o mână pe umăr și-mi ridic privirea. Nu-mi vine să cred că ești Tu, că ți-ai amintit de mine, că ai venit să mă iei de mână și să-mi arăți că nu am rămas singur. Tot ceea ce a fost cusut cu ața albă a circumstanței s-a cernut și s-a rupt în fața viiturii vieții. Dar acolo unde mâinile au fost încleștate, totul a rămas la fel. Căci prietenii adevărați nu pleacă niciodată. Iar atâta timp cât ei sunt lângă mine, taverna nu este niciodată goală.
Dedicat tuturor celor care sunt alături de mine, tuturor prietenilor mei adevărați. Viața mi v-a adus aproape și vă mulțumesc pentru ceea ce sunteți și ceea ce însemnați pentru mine…
Be First to Comment