Prietenie

Stăm singuri într-o tavernă ruptă dintr-un vechi basm urban. Contemplăm sticla ce se înalţă fără suflet înaintea noastră, iar prin întunecatul lichid dinăuntru începem să privim lung, parcă dincolo de timp. Într-o vreme a tinereţii, unde alături de noi la aceeaşi masă stăteau înghesuiţi alţi zece oameni, zece prieteni, zece camarazi. Unde s-au dus aceia? De ce acum când privim în jur vedem aceeaşi bodegă neschimbată, dar cu totul alte feţe. La alte mese, alţi zece camarazi îşi mărturisesc prietenia eternă la buza unei sticle de bere. Iar noi contemplăm fantomele trecutului din sticla fără viaţă.

Ce fel de destin crunt este acela care separă nişte destine aparent atât de întreţesute, de nedespărţit? De ce oare nu am realizat că acea strângere de mână pe care am vrut să o facem în acel moment ar fi însemnat atât de mult? Fiecare şi-a ales propriul drum, părăsind bodega unde falsele prietenii liceene şi-au consumat energia într-un abur de băutură şi tutun. Şi auzim aceleaşi melodii, dar cei ce le cântau împreună cu noi acuma sunt departe, purtaţi pe aripile hazardului către alte orizonturi, către alte lumi.

Dar ce căutăm în bodega visurilor copilăriei? Ne-am întors oare să rememorăm promisiuni de veşnică prietenie? Ne-am întors ca să ne calmăm nostalgia idealurilor adolescentine… Într-un loc ticsit cu amintiri ce răsar impregnate în fumul gros de ţigară. Şi o lacrimă se scurge lin pe obraz în amintirea atâtor clipe fericite când viitorul era atât de departe, când noi eram invincibili şi nedespărţiţi şi în ochii noştri ardea nestinsă flacăra speranţei că timpul ne va ocoli.

Îmi scutur capul şi mă trezesc din visarea dureroasă. Simt o mână pe umăr şi-mi ridic privirea. Nu-mi vine să cred că eşti Tu, că ţi-ai amintit de mine, că ai venit să mă iei de mână şi să-mi arăţi că nu am rămas singur. Tot ceea ce a fost cusut cu aţa albă a circumstanţei s-a cernut şi s-a rupt în faţa viiturii vieţii. Dar acolo unde mâinile au fost încleştate, totul a rămas la fel. Căci prietenii adevăraţi nu pleacă niciodată. Iar atâta timp cât ei sunt lângă mine, taverna nu este niciodată goală.

Dedicat tuturor celor care sunt alături de mine, tuturor prietenilor mei adevăraţi. Viaţa mi v-a adus aproape şi vă mulţumesc pentru ceea ce sunteţi şi ceea ce însemnaţi pentru mine…

Be First to Comment

Leave a Reply