Teroarea necunoscutului

Stau singur sub recele dureros al nopÅ£ii visurilor mele… Stau ÅŸi plâng ÅŸi mă întreb de ce am meritat eu asta… Cu ce am greÅŸit, ce am spus ca să se petreaca cele ce s-au petrecut? Ce zid înalt s-a ridicat înaintea speranÅ£elor mele ÅŸi le împiedică să păşească înspre realitate?

Din bătaia cadenÅ£ată a inimii înÅŸelate de false idealuri acum a rămas doar un ecou… Un zgomot înăbuÅŸit ce străpunge calmul adormirii simÅ£urilor. Praful umed lâncezeÅŸte sub greutatea stropilor de ploaie eliberatoare. Åži uitată într-un colÅ£ întunecat, floarea albă a visării se ofileÅŸte, iar petalele sale negre de sete, ÅŸifonate ÅŸi uscate se pleacă îndoliate peste marmura rece a uitării.

Iar capul meu lipit de geamul ud ÅŸi rece, ca o umbră a sufletului meu gol ÅŸi despuiat de orice fel de simÅ£ire, se zbate ritmic în aceeaÅŸi baie sângerie a eternului necunoscut… De ce?

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *