Leviatan

Puterea lui e adunată în grumazul lui și înaintea lui țâșnește groaza.
Iov 41:22

Sunt faţă în faţă cu el. S-a ridicat în toată maiestatea sa schimonosită pufăind şi încolăcindu-se în jurul a câteva vise sufocându-le. Mă priveşte adânc în ochi; îi simt focul în adâncul meu, simt cum sângele îmi clocoteşte, dar este prea târziu să mai dau înapoi. Mi-aş dori să am o sabie să i-o pot implanta în inima neagră şi să îl văd zvârcolindu-se în durere şi retrăgându-se muribund pe fundul mării negre ca de catran.

Îmi simte frica, ştie că deşi am garda sus, pumnii îmi tremura slab şi necontrolat. Simt că picioarele vor să fugă de sub mine, dar mă adun şi mă controlez, continuând să îl privesc drept în ochi. Monstrul îşi încordează trupul serpentin şi simt speranţele trosnind ca o coloană ruptă, sfărâmate în strânsoare. Pufăie puternic şi se repede violent cu gura larg deschisă. Mă dau la o parte şi îl văd plonjând sub apă şi dispărând. Mă uit în jur alert, simt unduirile apei şi furnicăturile solzilor lui pe picioarele mele goale. Mă provoacă. Îi place să se joace cu prada înainte să o devoreze.

Apare în spatele meu şi mă învăluie într-o strânsoare insuportabilă. Ar putea să mă mănânce dintr-o înghiţitură. Mă priveşte hipnotic cu ochii roşii de ură şi turbare. Se apleacă şi mă priveşte înfometat. Mă muşcă de gât şi îmi simt sângele ţâşnind peste figura lui reptiliană. Nu mai sunt complet, mă doare. Mai vrea, dar îl prind de fălcile monstruoase şi rezist. Îmi dă drumul din strânsoare şi se retrage din nou sub ape. Va ataca din nou.

Capul i se ridică şi apa se prelinge strălucitoare peste capul lui alungit. Se repede iarăşi asupra mea, dar de data asta sunt pregătit, mă dau la o parte şi îl apuc de coarne suindu-mă în spatele lui. Se smuceşte violent, dar nu reuşeşte să mă dea jos. Cu lacrimi de frică şi disperare în ochi încep să îl lovesc peste cap, peste ochi, peste urechi. Se zvârcoleşte de durere, nu se aştepta la aşa ceva. Se coboară zvârcolindu-se în adâncuri, iar eu rămân singur la suprafaţă. În urma lui, apa fierbe în petice sângerii. Se va întoarce la un moment dat. Nu acum, dar sigur mai încolo.

Mă trezesc transpirat, îmi simt sângele fierbând. Este acolo, în mine, aşteaptă următorul moment în care mă voi gândi la el şi va ieşi din nou la suprafaţă ca să îmi arate cât de real este şi cât de uşor poate răpi o parte din mine. Dacă îl las, puţin câte puţin, el se va îngrăşa, iar eu voi fi din ce în ce mai mult o umbră a ceea ce sunt. Dar cum să nu te gândeşti la el? El este stăpânul adâncurilor, teama din întuneric, flacăra funestă ce arde să îmi amintească de acel moment în care am făcut un pact cu Diavolul şi am primit Leviatanul care mă macină pe dinăuntru.

Nu îl pot omorî, dar îl pot controla şi atunci când voi fi îmblânzit Leviatanul voi fi din nou complet.

Be First to Comment

Leave a Reply