Leviatan

Puterea lui e adunată în grumazul lui și înaintea lui țâșnește groaza.
Iov 41:22

Sunt față în față cu el. S-a ridicat în toată maiestatea sa schimonosită pufăind și încolăcindu-se în jurul a câteva vise sufocându-le. Mă privește adânc în ochi; îi simt focul în adâncul meu, simt cum sângele îmi clocotește, dar este prea târziu să mai dau înapoi. Mi-aș dori să am o sabie să i-o pot implanta în inima neagră și să îl văd zvârcolindu-se în durere și retrăgându-se muribund pe fundul mării negre ca de catran.

Îmi simte frica, știe că deși am garda sus, pumnii îmi tremura slab și necontrolat. Simt că picioarele vor să fugă de sub mine, dar mă adun și mă controlez, continuând să îl privesc drept în ochi. Monstrul își încordează trupul serpentin și simt speranțele trosnind ca o coloană ruptă, sfărâmate în strânsoare. Pufăie puternic și se repede violent cu gura larg deschisă. Mă dau la o parte și îl văd plonjând sub apă și dispărând. Mă uit în jur alert, simt unduirile apei și furnicăturile solzilor lui pe picioarele mele goale. Mă provoacă. Îi place să se joace cu prada înainte să o devoreze.

Apare în spatele meu și mă învăluie într-o strânsoare insuportabilă. Ar putea să mă mănânce dintr-o înghițitură. Mă privește hipnotic cu ochii roșii de ură și turbare. Se apleacă și mă privește înfometat. Mă mușcă de gât și îmi simt sângele țâșnind peste figura lui reptiliană. Nu mai sunt complet, mă doare. Mai vrea, dar îl prind de fălcile monstruoase și rezist. Îmi dă drumul din strânsoare și se retrage din nou sub ape. Va ataca din nou.

Capul i se ridică și apa se prelinge strălucitoare peste capul lui alungit. Se repede iarăși asupra mea, dar de data asta sunt pregătit, mă dau la o parte și îl apuc de coarne suindu-mă în spatele lui. Se smucește violent, dar nu reușește să mă dea jos. Cu lacrimi de frică și disperare în ochi încep să îl lovesc peste cap, peste ochi, peste urechi. Se zvârcolește de durere, nu se aștepta la așa ceva. Se coboară zvârcolindu-se în adâncuri, iar eu rămân singur la suprafață. În urma lui, apa fierbe în petice sângerii. Se va întoarce la un moment dat. Nu acum, dar sigur mai încolo.

Mă trezesc transpirat, îmi simt sângele fierbând. Este acolo, în mine, așteaptă următorul moment în care mă voi gândi la el și va ieși din nou la suprafață ca să îmi arate cât de real este și cât de ușor poate răpi o parte din mine. Dacă îl las, puțin câte puțin, el se va îngrășa, iar eu voi fi din ce în ce mai mult o umbră a ceea ce sunt. Dar cum să nu te gândești la el? El este stăpânul adâncurilor, teama din întuneric, flacăra funestă ce arde să îmi amintească de acel moment în care am făcut un pact cu Diavolul și am primit Leviatanul care mă macină pe dinăuntru.

Nu îl pot omorî, dar îl pot controla și atunci când voi fi îmblânzit Leviatanul voi fi din nou complet.