O stea

Mă simt imponderabil într-un infinit de gânduri luminoase. Plutesc şi vreau să ating pământul, dar mă împiedic de limbile unui ceas cosmic care ticăie în neştire secunde pe care nimeni nu le ştie. Vreau să ating o stea şi o văd cum pulsează luminos sub degetul meu, o simt vibrând prin mine. Vreau să înghit în sec, dar simt un gust de lapte cosmic ce mă îmbie şi mă linişteşte. Am uitat de mult cum arată timpul, ce miros are efemeritatea. Sunt o bucată din eternitate, o fâşie astrală care se scurge ireversibil către un final fără final. Închid ochii şi mă las purtat de vânt necunoscut printre galaxii nebănuite. Nu văd urme de viaţă, dar o simt pulsând prin mine, lângă mine, în lumini licărind prin pleoapele închise în ritm sinusal şi adormind hipnotic simţurile.

Simt nisipul printre degete şi mă trezesc năuc. Pierdut prin vidul negru al nopţii uitasem că nu sunt decât carne şi oase, un conglomerat de perisabilitate pierdut pe o plajă necunoscută sub un cer cu prea puţine stele pentru toată gama melodică a trăirilor care mă încearcă. Undeva între gânduri, sentimente, senzaţii am pierdut nota discordantă pe care o căutam printre lumini prea slabe ca să îmi lumineze calea. Cântecul pescăruşilor a amuţit de mult, iar peştii dorm printre dune de nisip ud, iar marea mă cheamă către descoperirea unui nou necunoscut şi poate a unui sens.

Vreau să mă sparg în fire de nisip şi să mă rearanjez într-o fortăreaţă impenetrabilă, să simt marea izbindu-se de zidurile mele şi modelându-mă într-un monument al propriei mele fiinţe, clădit din sentiment şi întărit de raţiune. Deschid ochii şi privesc orizontul unde două stele căzătoare se întâlnesc într-o sărutare luminoasă şi se pierd în uitare.

Cred că dorinţa mi se va împlini şi voi găsi un sens sau doar vreau să cred? Sau poate că universul funcţionează altfel atunci când închizi ochii, iar atunci când eşti lucid el îşi modelează resorturile cosmice într-o formă pe care noi o putem percepe. Sau poate pur şi simplu totul este ceea ce pare a fi şi doar noi ne proiectăm dualitatea universală, odată prin prisma percepţiei şi odată prin prisma a ceea ce ne-am dori să percepem dar nu putem prin natura noastră muritoare. Păşesc spre mare şi las valurile să mi se izbească de picioarele goale. Oricum ar fi, acum simt universul prin mine, simt lumina lunii canalizată prin fiinţa mea şi sunt una cu nemurirea.

Be First to Comment

Leave a Reply