Oameni care mi-au schimbat viaţa (III)

Primii paşi

Primii paşi sunt întotdeauna cei mai grei. Atunci când totul pare mult prea mare, iar tu eşti mult prea mic, te ridici pentru prima oară într-un efort ortostatic stângaci, te rezemi de canapea, un veritabil munte de escaladat şi te răstorni împiedicându-te de proprii paşi. Începi să plângi, speriat de primul tău eşec major în viaţă, şi atunci două mâini se coboară din lumea de deasupra şi te ridică la loc şi o iei de la capăt până când deprinzi misterul coordonării musculare şi descoperi poziţia verticală. Satisfacţia este enormă, râzi împlticindu-te de cei doi dinţi şi simţi că poţi cuceri lumea. Iar acesta este doar primul obstacol în drumul tău către realizare.

Prima zi de şcoală, emoţiile unui noi început, al unei noi pagini în povestea vieţii mele. Mulţi copii plângeau după părinţi, mulţi părinţi nu se dezlipeau de uşa clasei privindu-şi odraslele în uniforme, într-un unison armonios, avatarii unei noi generaţii. Şi odată cu entuziasmul noului drum te simţi iarăşi ca atunci când te-ai rezemat prima oară de canapea desluşind misterul mersului. Primul stilou, primele bastonaşe, primele stângăcii, prima căzătură şi mâinile calde şi perfecte ale învăţătoarei care vin şi îţi îndreaptă greşelile şi te ghidează către o nouă încercare.

Nu voi uita niciodată figura ei caldă şi vocea dulce, dar şi autoritară cu care ne corecta stângăciile, prima linie luată la palmă pentru caiete uitate, primul 8 la matematică, un eşec personal din care am învăţat perseverenţa, dar şi încurajările, sfaturile şi vorbele bune. A ştiut să mă ridice atunci când eram jos, a avut grijă să mă şterg de praf şi să merg înainte, a avut grijă să mă admonesteze atunci când am apucat un drum greşit, dar şi să îmi recompenseze laudativ paşii siguri către un nou viitor. M-a învăţat că nu trebuie să sufăr niciodată pentru o notă, că trebuie să conteze mult mai mult siguranţa personală pe paşii mei, nu modul în care îmi evaluează alţii siguranţa paşilor.

Primii paşi sunt întotdeauna cei mai grei, dar sunt şi cei mai importanţi, pentru că aşa cum îţi aşterni, aşa vei dormi, iar atunci când este cineva care să te înveţe cum să o faci, vei dormi liniştit ştiind că te-ai înscris pe un drum cu posibilităţi infinte, limitat doar de imaginaţia şi aspiraţiile personale. Pentru mine ea a fost ca o a doua mamă, de fiecare dată am simţit că învăţ să merg a doua oară, cu peniţa scrijelind pe foaie bastonaşele ce mi-au deschis porţile universului: nemărginit, necucerit şi tot al meu.

Învăţătoarei mele

Be First to Comment

Leave a Reply