Am o oaie roz. Știu, este o alegere ciudată pentru un animal de companie, dar culmea e că ea m-a ales pe mine, nu eu pe ea. Într-o seară când mă întorceam acasă s-a aciuat pe lângă mine și nu a mai plecat. Mare mi-a fost uimirea când m-am trezit în fața ușii cu o oaie lângă mine. Și încă una roz! Dar nu am putut rezista privirii aceleia tâmpe și ușor zâmbitoare, tipic ovină, așa că am poftit-o să intre în casă.
Category: <span>Gânduri de acum</span>
Rapid au trecut anii… Suntem oameni mari acum, am lăsat în urmă ce au fost anii studenției, bucuria dimineților petrecute la cafea în Jeg, grăbiți să nu ratăm examenul, sandvișurile calde pe care le primeam când dormeam în cămin prefăcându-mă că învăț pentru încă un examen… Încă o dimineață în care primul lucru pe care îl auzeam era tonul acela de alarmă pe care încă îl urăsc.
Ultima țigară se transformă rapid în scrum. Trag cu poftă ultimul fum și o strivesc ca pe atâtea înaintea ei. Scrumiera este plină, ora târzie. Întâmplător, ora de pe pendula veche ce a uitat de mult cum să mai ticăie este cea reală. Afară e frig, zăpadă, liniște. Luminile mai sunt puține și toată lumea pare să fi adormit în așteptarea lui Moș Crăciun.
Mai ții minte când eram tineri prinși în reveria adolescentină a vieții de liceu? Mai ții minte toate planurile pe care le aveam, toate idealurile spre care speram, toate greșelile pe care ni le-am iertat și toate berile pe care le-am împărțit? În hruba întunecată cu sobă pe lemne, unde iarna doar paharul de vodka din față ne mai încălzea când flăcările uitau să mai ardă, râsetele noastre acopereau acordurile black metal ce răsunau din boxa de deasupra noastră.
Ce pot să îmi doresc mai mult decât să pot să te strâng de mână în fiecare moment, decât să îți întâlnesc privirea în fiecare sclipire a răsăritului, decât să…
Am stat mult timp să mă gândesc cum să scriu aceste rânduri sau dacă ar trebui să le scriu. Și totuși, de fiecare dată, simt în mine impulsul de a îți spune atât de multe și niciodată nu reușesc decât un pumn implantat în tocul ușii departe de privirile tale și frustrarea monumentală de a mă fi lipsit iar de ocazia de a încerca să construiesc în cuvinte tot ce simt.