A trecut un an deja și nici nu mi-am dat seama când. Totul este atât de viu în mintea mea de parcă s-a întâmplat ieri să primesc mesajul și să dau telefonul care au pus în mișcare o aventură care avea să mă marcheze așa cum i-a marcat pe atât de mulți odată cu mine. A fost o încercare grea la care am fost supuși mulți dintre noi și despre care mi-aș dori să pot spune că a născut o Românie nouă. Din păcate, știm deja cu toții sfârșitul acestei povești și am aflat pe pielea noastră că mizeria nu naște decât mizerie și că, în ciuda încercărior de coagulare, ne-am risipit hemofilic lăsând țara să sângereze în continuare.
Tag: <span>ganduri</span>
Copilul stătea în fața porților tremurând. Privea nedumerit, temător și îndurerat la cei ce îl priveau de pe partea cealaltă. Unii îl priveau cu ură, unii râdeau pe sub mustăți, alții îl compătimeau și câțiva îi aruncau priviri calde. Era gol, imaculat în sinceritatea lui murdară. Hainele sale stăteau într-o grămadă lângă el, atât de curate pe lângă trupul său murdar, noroi întărit în jurul gleznelor, tăieturi și julituri în jurul genunchilor și mâinile murdare de sânge și pământ. Se simțea privit, cercetat, examinat, dar cumva îi plăcea. În fond, alegerea fusese a lui. Păși cu pași timizi către porțile care se deshideau încet în fața lui.
Cerul s-a rupt în două, despărțit de o lance roșiatică. Geamurile întunecate ale blocului alăturat se luminau timid unul câte unul. Dintr-un copac o cioară se ridică săgetând orizontul meu. Îmi încleștez degetele în jurul filtrului de parcă aș vrea să îi storc ultima zvâcnire din viață și îl îndrept fără să mă gândesc de două ori către scrumiera plină. Împreunată cu surorile ei, țigara sfârâie ușor și își dă duhul sub puterea apăsării mele. Iar s-a făcut dimineață. Încă o noapte pe care am pierdut-o făcând naiba știe ce. Nici eu nu mai știu.