Îți rămân în minte clipe din viață când te-ai simțit fericit, inexplicabil de fericit, vezi tu, mai târziu. Mai târziu îți dai seama că acea clipă de fericire și liniște era pândită de necazuri mari, ce nu peste mult aveau să se declanșeze; totuși, păstrezi o amintire bună de- atunci.
Cărți mustind de nostalgia interbelică s-au scris multe, însă puține sunt capabile să captureze atmosfera acelei epoci fascinante așa cum reușește Dimineață pierdută a Gabrielei Adameșteanu. Am luat-o un pic reticent din raft, mai mult curios și fără așteptări înalte, fără a fi citit vreo recenzie sau părere în prealabil, iar până la final m-a prins în mrejele sale cu personaje puternic conturate, cu descrieri amănunțite și o atmosferă mustind de familiaritate.
Cartea surprinde prin forța monologului interior și a rememorării decăderea societății de la începutul secolului, a generației de sacrificiu supusă la două războaie mondiale și la venirea comuniștilor la putere. Totul se desfășoară sub auspiciile dualității: trecut și prezent, lumea burgheză a Ivonei și a madamei Ioaniu și lumea mahalalei lui madam Delcă, limbajul cultivat, elegant și cel colocvial, argotic. Dintre toate, însă, cea mai pregnantă este dualitatea umană manifestată prin discrepanța dintre ceea ce spun și ceea ce gândesc personajele.
Observăm ușor că lumile lui madam Delcă și a Ivonei nu sunt atât de diferite în ce privește pornirile lăuntrice. Toți fac față în același fel morții, toți își ascund gândurile reale în spatele unei complezențe superficiale și toți au pierdut la fel de mult în fața războiului care nu ține cont de statutul social și în fața regimului comunist care a nivelat societatea, a eliminat burghezia și înalta societate. Și, totuși, mofturile și iluzia grandorii se întrețin, se ascund prin colțurile caselor cu mobilă învechită, ruine ale unor alte vremuri. Nu mai ies în stradă, dar urlă în tăcere prin ungherele frustrării… pentru că tot ce a rămas este doar amintirea tinereții acum atât de departe, a unei alte lumi.
Personajele sunt extraordinar de bine conturate, având ocazia să le cunoaștem atât prin prisma gesturilor și a faptelor cât și prin prisma gândurilor, a intențiilor care nu se materializează și, nu în ultimul rând, prin prisma altor personajelor și a comentariilor acestora (interioare sau nu). Miezul cărții în special este construit în jurul familiei Mironescu, al părinților Ivonei și al cunoștințelor acestora și prezintă viața lor, problemele lor și ale societății în pragul Primului Război. Descrierile sunt detaliate și puternice creând o atmosferă autentică și senzația retrăirii acelor momente.
Deși greoaie pe alocuri datorită ritmului lent, Dimineață pierdută este una dintre acele cărți rare care reușește să te transpună într-un alt univers prin doar puterea cuvintelor, prin autenticitatea personajelor și forța detaliilor descrierii. Cărți mustind de nostalgia interbelică s-au scris multe, însă aceasta este unică prin modul de abordare, o lectură savuroasă și care nu se pierde în metafore, ci doar în oameni.
Be First to Comment