Îți rămân în minte clipe din viață când te-ai simțit fericit, inexplicabil de fericit, vezi tu, mai târziu. Mai târziu îți dai seama că acea clipă de fericire și liniște era pândită de necazuri mari, ce nu peste mult aveau să se declanșeze; totuși, păstrezi o amintire bună de- atunci.
Cărți mustind de nostalgia interbelică s-au scris multe, însă puține sunt capabile să captureze atmosfera acelei epoci fascinante așa cum reușește Dimineață pierdută a Gabrielei Adameșteanu. Am luat-o un pic reticent din raft, mai mult curios și fără așteptări înalte, fără a fi citit vreo recenzie sau părere în prealabil, iar până la final m-a prins în mrejele sale cu personaje puternic conturate, cu descrieri amănunțite și o atmosferă mustind de familiaritate.
