Astăzi te-am văzut după multe zile de gânduri răzlețe, de stat imaginându-mi ce-ar fi fost dacă totul ar fi decurs altfel. Erai în fața mea, erai tu și doar tu. În spatele unei măști ieftine mi-am ascuns nevoia de a te mai lua odată de mână, de a te strânge la piept și de a-mi aminti de serile petrecute împreună. Dar nu am avut curaj, îmi este teamă. Îmi este teamă să nu o iau iar de la capăt, îmi este teamă să nu intru iarăși în același cerc vicios. Å¢i-am cerut mai mult decât îmi poți da sau decât crezi tu că îmi poți da și totuși… Totuși când te-am văzut în fața ușii aș fi vrut să te opresc, dar nu am știut cum… Aș mai fi vrut să te sărut odată, să te mai simt măcar pentru câteva secunde cum te-am simțit în acest timp pe care l-am petrecut împreună. Paharul tău mă veghează, gol, de pe masă, amintindu-mi că poate n-ar fi trebuit să mă ascund…
Se opri și privi din nou ecranul mai mult alb pe care stăteau scrise aceste rânduri. Se blocase și nu mai știa cum să continue. Nici nu era foarte sigur ce voia să scrie. O scrisoare? O epistolă? Un gând pentru sine? De ce ar scrie un gând pentru sine? Gândurile lui erau în el, îl chinuiau oricum în fiecare secundă și se gândea dacă ar fi trebuit să îl oprească atunci când a plecat. Pe fundalul vocilor șoptite din capul lui se auzea un acord vag de chitară. Melodia se pierdea printre glasurile rațiunii și simțirii.
S-au iubit vreo șase luni. Prea puțin timp pentru a cimenta, prea mult timp pentru a fi doar un pasager în trenul vieții lui. Marius realiza că are doar douăzeci de ani și că are toată viața înainte, dar impactul primei lui iubiri cu un băiat fusese unul devastator. Mai iubise înainte (sau așa credea), dar niciodata așa. Oare fusese doar o iluzie a avântului tineresc? Nu, sigur nu era asta, gândurile îi spuneau că Tudor era omul cu care trebuia să își petreacă restul vieții. Dar dacă gândurile greșeau? Nu, sigur nu, intuiția lui era una de invidiat, era un om calculat și rațional, nu exista, matematic, posibilitatea ca ipoteza visurilor lui să fie o iluzie. El nu își făcea iluzii, el trăia și atât, analiza și mergea mai departe.
Tudor era mai mare decât el cu șapte ani. Era un om de carieră, terminase facultatea de medicină și acum profesa în al doilea an de rezidențiat. Era mereu ocupat: pacienți, gărzi, urgențe. De multe ori distant și rece, obosit, dar niciodată fără chef de vorbă. Marius era student la Politehnică, ocupat cu facultatea, dar nu îndeajuns cât să îi ia gândul de la Tudor care mai mereu era absent. Și, totuși, cu cât era mai absent, cu atât îl simțea mai aproape. Îl admira enorm pentru tot ce făcea, în fiecare din cele câteva dăți pe săptămână când se vedeau vorbeau până în toiul nopții despre tot felul de lucruri. Îi făcuse cunoștință cu prietenii lui care îl acceptaseră imediat în ciuda diferențelor dintre ei. Totul era perfect, visul rațiunii era raiul simțirii.
Și, totuși, se terminase. Cum? De ce? Să fi fost momentul în care Tudor i-a mărturisit că ține la altcineva? Sau să fi fost toate dățile acelea în care indiferența lui îl făcea să îl dorească și mai mult? Erau întrebări pe care firea lui analitică nu reușea să le analizeze. Și, totuși, coarda sentimentelor lui se întinsese atât de tare încât ceva în el s-a rupt. Rațiunea s-a trezit buimacă dintr-un somn liniștit și s-a găsit în mijocul unei vâltori arzânde, l-a tras de mânecă și i-a spus că trebuie să scape de acolo înainte ca visarea să îl înghită de viu. Ceva din el, însă, refuza să creadă ca s-a lăsat mânat de simțire, că și-a anesteziat gândirea timp de șase luni din acea primă după-amiază petrecută în fața unei mese scunde și a două beri reci ca gheața. Refuza să creadă că din secunda în care i-a întâlnit privirea, ochii aceia verzi în care vedea pajiștea raiului în doi, s-a lăsat purtat de un val necunoscut către orizonturi nebănuite.
Băga-mi-aș pula! își zise, mai trăgând o gură de whiskey. Șocul pierderii controlului îl izbi în fruntea amorțită de alcool. Și, atunci, într-acea seară în care Tudor trecuse să își ia lucrurile și îl tratese cu o răceală forțată, realiză, într-un final, că el, Marius, nu este omul care credea că este. Pe fundul paharului murise negarea. Mai rămâneau celelalte faze, dar sigur, în final, va veni și acceptarea… acceptarea faptului că s-a schimbat, că și-a descoperit o nouă latură. Și poate e mai bine așa, pe viitor va ști să o controleze și pe aceea. Este un fapt știut că dacă ne cunoaștem inamicul, lupta este pe jumătate câștigată, nu?
Pupilele lui dilatate se opriră din nou asupra ecranului mai mult alb. Șterse literele una câte una cu câte o apăsare nervoasă până când totul rămase gol. Închise fereastra și ascultă cu atenție acordurile de chitară. Nu fusese decât un vis în noapte vegheat de șoaptele înfiorătoare ale pierderii sinelui. Data viitoare va fi altfel. Data viitoare el va fi în control!
Be First to Comment