Tag: <span>mentori</span>

Introducere

Păşind atent pe potecile întortocheate ale vieţii, realizăm de multe ori că nu suntem singuri în drumul nostru. Din când în când, la câte o răscruce, la o cotitură către un nou tărâm necunoscut, descoperim câte un om care ne ia de mână şi ne ghidează într-o direcţie. Putem să îi răspundem chemării sau putem să ne smucim puternic şi să ne continuăm orbecăirea experimentală de unii singuri, învăţând pe pielea noastră pe unde este bine să păşim şi pe unde nu. Şi totuşi, uneori, există acei oameni din mâna cărora nu putem scăpa. Fie pentru că nu putem, fie pentru că nu ne dorim, îi lăsăm să ne îndrume paşii rătăciţi înapoi pe drumul cel bun. Aceia sunt oamenii care ne schimbă viaţa, sunt oamenii cărora, într-un fel sau altul, le datorăm ceea ce suntem noi acum, oameni pe care i-am admirat, pe urma cărora am vrut să păşim sau chiar oameni care ne-au dat o palmă atât de zdravănă încât ne-am trezit din reveria idealistică direct în mijlocul nimicului şi am văzut brusc calea cea dreaptă.

Oameni care mi-au schimbat viaţa