Pe strada sufletelor pierdute

I

O stradă scurtă și îngustă vegheată de balcoane strâmbe în afara cărora atârnă rufele îngălbenite de uzură. Și stropii apei de lighean, proaspăt îmbibată cu murdăria hainelor pe care tocmai le-a spălat, se scurg pe asfaltul neregulat, bătut de vânturile și zăpezile anilor ce au trecut. Perdele întunecate împiedică ochii intruzivi de a pătrunde misterul sălașurilor ce se ascund în clădirile roase de uitare. O ușă ferecată, cu un vizor străbătut de gratii veghează acest mic colțișor de istorie, în care timpul pare să fi stat în loc.

Oare ce fel de oameni își duc veacul în acest pitoresc colțișor uitat de lume? Niște suflete de mult uitate, închise între cei patru pereți ai refuzului de a mai ieși afară într-o lume a cărei valori morale s-au depreciat. Niște suflete fără prezent și fără viitor, dar cu un trecut glorios, vestigii ale unei alte lumi. O lume care acum este atracție turistică… O lume devenită muzeu pentru ochi curioși și introspectivi în tainele unor destine de mult uitate. O lume pe care ne chinuim să o conservăm, dar ai cărei exponenți se ofilesc în taină și-și macină rămășițele existenței, deja îngălbenite și plină de riduri.

Și într-un final, când ceasul rece al morții bate pe peretele simțirii, vom mutila și ultimul vestigiu al epocii trecute. Și-l vom despuia de tot ce are a ne oferi. Iar viața unor oameni, destinele, visele și speranțele lor, vor ajunge marfă pe un galantar, într-un colț uitat al unui magazin de antichități.

II

Din galantarul prăfuit pe care zac amintirile încărcate de suferinți și bucurii ale veacurilor trecute, zâmbește dintr-o poză cu margini zimțate bunica. Și zâmbetul ei blajin se pierde în gălbejeala vremii și în pata de ulei de candelă ce s-a așternut peste figura ei plină de iubire. Poza se îndoaie sub greutatea prafului și al bătrâneții, înfiptă într-o ramă uleioasă care oferă imaginea panoramică a unui tânăr ofițer. Probabil fiul ei, probabil căzut la datorie. Și figura blajină a bunicii se întristează subit sub corvoada suferinței de a fi trăit să își îngroape fiul și să-i crească nepoții răpiți de figura lor paternă. Și totul acum zace sub praful înecăcios al uitării. Amintirea bunicii și a fiului ei probabil s-au risipit în vânt, sau poate mai trăiesc în inima cuiva, demult înstrăinat de ceea ce au însemnat înaintașii lui. Uitând probabil de bunica lui, vânzându-i imaginea ca pe un obiect de bâlci. Dar timpul nu uită…

O cutie de bijuterii zace sub tablou, prăfuită și tăcută. Odinioară adăpost inelelor și colierelor ce au împodobit trupul unei doamne de societate. Și deschizând-o, parcă simți mirosul parfumului ei și finețea pielei ei albe și catifelate. Și din fiecare ungher fantomele trecutului se înalță și spun câte o poveste despre sufletele uitate în vitrină. Și praful uitării se depune. Ochii acum reci ai bunicii privesc de sub pata de ulei de candelă asupra neantului ce a rămas în urma unei vieți de om. Iar drumul sufletului ei prin viața aceasta s-a înăbușit în neființă, s-a ascuns în spatele unei vitrine și așteaptă să spună povești pentru alți și alți oameni… care probabil nu vor avea timp să le asculte.

Iar vremurile bune ale bunicii dulci ce-și dezmierda nepoții cu lacrimi de fericire în ochi, ce-i servea cu dulciuri din bomboniera aurită, s-au afundat în abisul întunecat al degradării. Peste chipul bunicii este lipit un nou bilețel cu prețul mâzgălit în pix. Cât valorează oare amintirile pentru cei ce n-au de unde să și le amintească? Cât valorează sufletul și viața unui om?

Be First to Comment

Leave a Reply