Mă simt imponderabil într-un infinit de gânduri luminoase. Plutesc și vreau să ating pământul, dar mă împiedic de limbile unui ceas cosmic care ticăie în neștire secunde pe care nimeni nu le știe. Vreau să ating o stea și o văd cum pulsează luminos sub degetul meu, o simt vibrând prin mine. Vreau să înghit în sec, dar simt un gust de lapte cosmic ce mă îmbie și mă liniștește. Am uitat de mult cum arată timpul, ce miros are efemeritatea. Sunt o bucată din eternitate, o fâșie astrală care se scurge ireversibil către un final fără final. Închid ochii și mă las purtat de vânt necunoscut printre galaxii nebănuite. Nu văd urme de viață, dar o simt pulsând prin mine, lângă mine, în lumini licărind prin pleoapele închise în ritm sinusal și adormind hipnotic simțurile.
Simt nisipul printre degete și mă trezesc năuc. Pierdut prin vidul negru al nopții uitasem că nu sunt decât carne și oase, un conglomerat de perisabilitate pierdut pe o plajă necunoscută sub un cer cu prea puține stele pentru toată gama melodică a trăirilor care mă încearcă. Undeva între gânduri, sentimente, senzații am pierdut nota discordantă pe care o căutam printre lumini prea slabe ca să îmi lumineze calea. Cântecul pescărușilor a amuțit de mult, iar peștii dorm printre dune de nisip ud, iar marea mă cheamă către descoperirea unui nou necunoscut și poate a unui sens.
Vreau să mă sparg în fire de nisip și să mă rearanjez într-o fortăreață impenetrabilă, să simt marea izbindu-se de zidurile mele și modelându-mă într-un monument al propriei mele ființe, clădit din sentiment și întărit de rațiune. Deschid ochii și privesc orizontul unde două stele căzătoare se întâlnesc într-o sărutare luminoasă și se pierd în uitare.
Cred că dorința mi se va împlini și voi găsi un sens sau doar vreau să cred? Sau poate că universul funcționează altfel atunci când închizi ochii, iar atunci când ești lucid el își modelează resorturile cosmice într-o formă pe care noi o putem percepe. Sau poate pur și simplu totul este ceea ce pare a fi și doar noi ne proiectăm dualitatea universală, odată prin prisma percepției și odată prin prisma a ceea ce ne-am dori să percepem dar nu putem prin natura noastră muritoare. Pășesc spre mare și las valurile să mi se izbească de picioarele goale. Oricum ar fi, acum simt universul prin mine, simt lumina lunii canalizată prin ființa mea și sunt una cu nemurirea.
Be First to Comment