MoÅŸ Nicolae

Noaptea se scurge printre ace de ceasornic, tăcută, placidă, învăluită într-o aură magică. Este acea aură de căldură familiară în care mă învăluiam de fiecare dată în aşteptarea febrilă a zilei de Sfântul Nicolae zgâindu-mi ochii în spatele pleoapelor, încercând să îmi imaginez cum reuşeşte moşu să intre într-un apartament de bloc lipsit de horn. Poate că este vorba de o complicitate părintească sau poate bate la uşă atunci când copiii sunt prea adormiţi ca să îl mai audă sau poate se strecoară imaterial pe sub uşă. Şi, astfel, din gând în gând, adorm cu un zâmbet nerăbdător pe faţă dorindu-mi ca noaptea să treacă mai repede.

Am vrut odată să îl pândesc, voiam să îl văd, să îi mulÅ£umesc, voiam să trag un ochi prin sacul cu bunătăţi, să îmi aleg cu mâna mea dorinÅ£ele. Am vrut, dar mi s-a spus că moÅŸu’ nu vine la copiii care nu cred ÅŸi care vor să îl aÅŸtepte treji până în zori de zi. Mi s-a spus că are trac ÅŸi că nu se arată în public, că doar părinÅ£ii îl văd, atunci când se duc să îi spună ce-ÅŸi doresc cei mici. AÅŸa că l-am lăsat să îşi vadă de treaba lui, ÅŸtiam că va veni, ÅŸtiam că am fost cuminte, aÅŸa că am închis ochii ÅŸi am crezut.

Noaptea se scurge printre ace de ceasornic, neobiÅŸnuit de caldă ÅŸi senină ÅŸi totuÅŸi apăsătoare. Mi-am lăsat adidaÅŸii la intrare, aÅŸteaptă visurile de altă dată, strălucirea zglobie din ochii copilului de atunci ÅŸi bucuria descoperirii unei noi dorinÅ£e împlinite. Este mult prea târziu. Din spatele unui pahar de bere ÅŸi a unei scrumiere pline realizez că ora de culcare s-a scurs de mult. Vreau să îl pândesc, vreau să trag un ochi prin sacul de bunătăţi, să îmi aleg cu mâna mea încă o clipă de naivitate. Vreau, dar ÅŸtiu că moÅŸu’ nu vine la cei care nu mai cred…

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *