Câte șanse ai să reclădești grădina Babilonului din ruina aridă a deșertului? Câte încercări să rostești incantația exorcizării demonului iubirii? Câte șanse să evadezi din labirintul depresiei până când gheara rece a morții o simți bătându-te parșiv pe umăr? De peretele rece se izbesc zarurile albe de fildeș ale destinului prezicând numeric și rece șansa, norocul de a mai avea ocazia unei încercări sau ghinionul fatidic de a rămâne în întuneric așteptând numerele favorabile. Fiecare mutare, ireversibilă, fiecare calcul, atât de sigur pe moment și totuși atât de imprevizibil, fiecare risc, atât de apăsător.
La masa gâștigătorilor se perindă fețe peste fețe, mereu schimbătoare, mereu pe fugă. La masa câștigătorilor nimeni nu rezistă mai mult de două-trei aruncături, iar cei care își pariază averea pe un zar dispar și se fac nevăzuți, neauziți, mici în colțul propriei prostii mizerabile. Destinul joacă un joc dur, destinul trișează, destinul măsluiește. Destinul te îmbie să pariezi mult, mai mult, mai mult… până când mințile ți le pierzi, sudoarea îți împodobește fruntea încrețită de încordare. Și într-un final, aproape invariabil, ești trimis și tu la colțul tău, de la masa câștigătorilor direct la colectori… Este timpul să plătești!
Puțini sunt cei care știu când să se oprească, prea puțini cei ce nu cad pradă lăcomiei și mai puțini cei care prind jocul destinului și învață să îl fenteze. Casa joacă în avantaj propriu, iar noi suntem victimele care trebuie să plătim scump fiecare șansă ratată în care am investit toate câștigurile. Și niciodată nu învățăm din greșelile altora, mereu credem că putem mai mult, mereu credem că norocul este de partea noastră, mereu credem că nouă ni se cuvine mai mult decât celui de din-ainte și de fiecare dată plecăm cu fruntea plecată umiliți de propria naivitate. De prea puține ori plecăm cu banii în buzunar.
Este în natura omului să nu accepte moderația, să își asume riscuri pe care nu le poate acoperi. Este în natura omului să fie sclavul păcatului mortal al lăcomiei și avariției. De asemenea, este în natura omului să învețe din greșeli, dar de cele mai multe ori alege să ignore învățăturile din trufia de a se considera peste ce au însemnat alții. Iar casa știe asta și știe să joace în avantaj. La masa destinului, doar ce modești și umili câștigă.
De peretele rece se izbesc zarurile albe de fildeș ale destinului prezicând numeric și rece șansa. Înghit în sec, îmi iau câștigurile și mai pun un pariu cu destinul. Zarul se învârte nervos pe un colț și o broboană de sudoare se prelinge pe fruntea mea. Încleștez mâna pe muchia mesei și sper din suflet să îl dovedesc și de această dată.
Be First to Comment