Vocea tăcerii

Ce se ascunde în spatele unei figuri tăcute, în spatele unei priviri furișate printr-o crăpătură îndoielnică a unor jaluzele ale incertitudinii? Din ce factură intrinsecă a omului ce stă în fața mea se naște această liniște tensionată care parcă roagă a fi ruptă? Sau roagă a fi lăsată să își spună în taină povestea urechilor surde ce nu răspund și nu reverberează? Și tăcerea se afundă într-un fundal zgomotos de aglomerație figurantă ce împânzește peisajul înconjurător. O simplă privire, un zâmbet subtil ascund povești nespuse, regrete ascunse și vieți paralele, toate adunate într-o autostradă aglomerată de un pustiu apăsător.

O mână agitată jucându-se nervos cu bucăți infime de hârtie cerată se angajează într-un tainic dans, un ritual al umbrelor reprimate și ascunse în spatele unui zâmbet de aparent entuziasm. Și vocile acoperă povestea surdă a firii nepătrunse. În spatele unui zid de cuvinte nevorbite se ascunde sufletul închis în sine. Și stau privind adânc în ochii atrași invariabil către împrejurimi artistic îmbrăcate într-o mască fastuoasă. Încerc să le pătrund misterul și mă lovesc de aceeași voce înfundată într-un abis fără de fund al amintirilor neamintite. Se zbate în surdină, se chinuie să se facă auzită, dar mâna rece îi astupă gura fără de milă. Mă străfulgeră o amintire a unei alte zile. O zi a visului proiectat în realitate, o zi a minților îmbătate de o primă sărutare, o zi ruptă din povești nemuritoare de dragoste la prima degustare. Dar oare ce înseamnă această amintire? Încerc să îmi dau seama din priviri fulgerătoare, să citesc în pupile dilatate semnificația acelei întâmplări consumate la umbra universului îmbătător, înșelător al individualităților contopite într-un singur tot.

Să fi fost totul doar o liuzie a spiritului avid de povești nemuritoare? Să fi fost doar o greșeală?… Sau poate a fost mult mai mult… Dintr-un colț nevăzut mă urmărește imaginea găinii roz care se furișează pe nesimțite. Dar gheara strâmbă a necunoscutului o răpește înainte de a lua seamă de prezența ei. Și totul se proiectează într-un nadir lugubru și de nepătruns al sufletului indescifrabil și impenetrabil. Oare ce poveste imi șoptește glasul tăcerii? Liniștea preia controlul împunându-și vocea urechilor surde ce nu răspund și nu reverberează…

Be First to Comment

Leave a Reply