Seara se lasă pe nesimțite. Mă găsesc umblând din nou pe străzi atât de bătătorite de mii de tălpi grăbite și totuși atât de pustii sub calmul întunericului. Privesc în jurul meu la luminile palide ale stâlpilor de ilminare, înlemniți într-o calmă stare de veghe. Câte un biciclist se perindă pe lângă mine, câte o bătrânică grăbită să ajungă la căldura casei după o zi de admirat priveliștea atât de monotonă și totuși atât de împăciuitoare a parcului preferat. Mă uit în dreapta mea și te zăresc. Lângă mine ești tu și mergem agale, cu pași rari, privim în jur, ne privim unul pe celălalt.
Tag: <span>sarut</span>
Ce se poate compara cu acea seară în care privirile noastre se întâlnesc pentru prima oară și un subtil zâmbet ni se prefigurează pe față? Acea seară în care în întunericul nopții suntem doar noi doi și nimeni altcineva, prinși într-o îmbrățișare între zenit și nadir. La granița dintre clipă și eternitate suntem sclavii aceleiași pasiuni care ne mână unul către celălalt.