Tag: <span>microbiologie</span>

Una dintre moștenirile comunismului a fost o imagine distorsionată a istoriei menită să ne hrănească spiritul naționalist și patriotismul de duminică prin povești eroice ale unei nații mici, dar mândre care a refuzat să plece capul și s-a pus de-a curmezișul avansului marilor imperii către Europa occidentală. O exagerare crasă, fără îndoială, ținută în picioare de o nevoie avidă de a ne simți mai importanți decât suntem ca și nație. Totuși, este uimitor cum în doar 25 de ani am reușit să ne săpăm groapa până la polul opus al spectrului mândriei naționale. Pentru că, deși aliotmanul nu s-a împiedicat de ciotul românesc și Ștefan cel Mare cu siguranță nu a fost tamponul de neclintit în fața falnicei armate otomane, refuz totuși să cred că realitatea istorică ne îndreptățește să ne adâncim atât de tare în glodul uitării și puținele realizări adevărate pe care le avem.

Gânduri de acum Gânduri mediciniste Sociale