L-am auzit șuierând la fereastra mea, agitând frunzele îngreunate de stropii de ploaie. L-am auzit strigându-mi numele într-un grai numai de el știut. M-am apropiat și am inspirat adânc în piept răcoarea umedă, aerul ușor apăsător, dar atât de liniștitor al norilor de ploaie risipiți peste pământul amorțit. Am închis ochii pentru un moment, doar câteva secunde și m-am lăsat purtat de forța lui pe aripi nevăzute.