Tag: <span>futilitate</span>

Stătea zgribulit pe o bancă de lemn umed privind în gol. Oare a trecut ultima maşină? Nici nu mai ştiu la ce oră ajungea. Un bloc se ridica gri vis-a-vis cu două lumini chioare răzbătând printre perdele. Ce mi-ar plăcea să fiu şi eu acum acasă.

Povestioare

Drumul este lung şi fără destinaţie. Priviri se întâlnesc şi se despart în fracţiuni de secundă. Unele insistă să zăbovească prelung, într-o holbare odioasă, altele se furişează subtil pe sub haine, pe sub piele, către suflet. Merg pe stradă. Am lăsat metroul în urmă să-şi ducă mai departe şi să-şi înmulţească povara spirituală de care nici nu este conştient.

Pasager

Åži m-am născut… Åži ce? ÃŽncă o pereche de ochi să observe mizeria în care se bălăcăreÅŸte acest univers decadent ce se numeÅŸte umanitate. ÃŽncă un nas să miroasă descompunerea morală ÅŸi sufletească a societăţii înconjurătoare ÅŸi a fiecărui element component în parte, fiecare cu mirosul lui specific. ÃŽncă o pereche de urechi să asculte marÅŸul funebru a ceea ce a însemnat odată demnitate. ÃŽncă o gură să vorbească în gol la oglinzi reci ÅŸi nepăsătoare, să îşi urle revolta împotriva direcÅ£iei în care a apucat-o omul ca specie, din străfundul prăpastiei fără fund. ÃŽncă un set de papile gustative ca să guste amarul reîntoarcerii lente, dar iminente la animalitate. ÃŽncă o epidermă să îmbrace un suflet pierdut într-o aglomeraÅ£ie grăbită către un destin incert, în care fiecare se înghesuie ÅŸi îşi dă coate să aibă un loc cât mai în faţă la spectacolul propriei distrugeri, să simtă aspritatea dureroasă a lipsei de sentimente. Åži astfel pornesc la drum cu toate simÅ£urile înăbuÅŸite de presimÅ£irea iminentei decăderi în uitarea dureroasă a timpului cosmic.

Groapa imundă