Fumul de țigară se înalță sinuos printre cei patru pereți albi între care îmi fumez existența. Se pierde în întunericul de nepătruns al unei alte nopți pierdute. În lumina monitorului privirea mea se pierde în lumi paralele, evadez; din cotidian, din realitate, din gânduri răzlețe, mă pierd. Secundele se scurg pe lângă mine, licoare mistică a îmbătrânirii chinuitoare.
Realizez că nu am mai scris de ceva vreme, că am rămas în urmă cu retrospectiva anuală. Mă simt atemporal, asincron, simt că am rămas în spate. Sau poate pur și simplu nu am găsit încă vorbele potrivite să le închin acestei pietre de hotar în existența mea. Dar acum, la adăpostul nopții, am prins curajul…
