Manifesto

sunt oază de iubire nedescoperită
într-un deșert arid al unei lumi ce mă evită,
sunt strigăt surd de gânduri adunate
pe coridoare strâmte și întortocheate,

si vreau doar să mă manifest
în două versuri sau, poate, doar un gest
ca să te fac să mă auzi măcar odată
din funduri de ocean în care doar rechinii mai înoată.

să mă hrănesc din înțelepciunea ta
nici nu știi cât de mult aș vrea,
să cad, să mă ridic, să te urăsc, să te înjur
și cu un gând să întinez tot ce ai tu mai pur.

mai vreau să explorez prin peșteri neumblate
cu pereți întunecați de ură și păcate,
în care ne-am ascuns cu toții ignorând
tot ceea ce am adunat plângând.

aș vrea să mă transform într-o rază de soare
să mă izbesc de plaiuri și ogoare,
de munți și văi și poteci neumblate
așa de mult aș vrea să le cuprind pe toate.

și mort să cad aș vrea pe un capăt de drum,
de flori și păsări să fiu plâns postum,
de lună și de soare luminat
să vadă și copiii cei de mâine tot ceea ce am învățat.