Ionela era o femeie împlinită. Pe toate planurile. Tot ce avea adunase singură și drumul prin viață tot singură și l-a făcut. Mereu a fost stăpână pe viața ei.
La muncă era șefă peste niște nefericiți care nici nu îndrăzneau să îi iasă din vorbă. Ea singură îi învățase disciplină. Dar nu fusese dintotdeauna șefă. Singură a urcat scara ierarhică, zi de zi la șuete deșănțate cu nevestele șefilor, s-a găsit deodată și ea șefă, la rândul ei. Trecuseră zece ani de când pășise prima oară pe porțile firmei și iat-o acum. Și acasă o ducea bine, avea un soț ascultător care nu îndrăznea niciodată să îi iasă din vorbă. ce noroc a mai avut el de ea, săracul fraier. Ea l-a învățat să se descurce în viață, i-a spus unde să se angajeze, ce filme trebuie să vadă (împreună cu ea, bineînțeles) și ce spectacole să vadă. Dacă n-ar fi fost ea cine știe cum s-ar fi pierdut, săracul, în mediocritate.
Ea, singură, l-a sfătuit ce să scrie în CV și tot ea i-a ales hainele cu care să facă impresie bună la interviu și în prima zi de muncă. Tot ea i-a spus să nu fie prieten cu Ileana contabila că este mult prea frumoasă și sigur era ceva necurat cu ea, sau cu Cornel, colegul lui de birou că prea îi plăceau muzica zgomotoasă și excursiile în Vamă. Toate astea pe lângă faptul că trebuia să muncească și ea, să se îngrijească de ascensiunea ei în companie. Și nicio urmă de recunoștință. Parcă era din ce în ce mai nemulțumit.
Și omul ei parcă nu avea pic de inițiativă. Tot ea a trebuit să-l îndemne să facă un copil. Ce greu a fost… Ea, singură, năștea în acel salon de spital, iar el pe lângă ea o încuraja și zâmbea. Habar nu are el ce înseamnă de se bucură atâta… probabil că se bucura că duce ea tot greul și el doar stă acolo.
Copilul tot ea l-a crescut. Mojicul nu știa să facă de niciunele. Cum voia să pună mâna pe ăla micu’, tot ea trebuia să-i arate cum să-l țină, ce să facă, mereu tot ea, singură, știa ce trebuie făcut. Iar la serviciu era din ce în ce mai greu atunci, atâția subordonați incapabili, iar ea cu biciul pe ei. Tot ea trebuia să-i educe.
Ieri l-a găsit pe bărbată-su spânzurat de lustră. Tot ea, singură, va trebui să îl dea jos, să se ocupe de aranjamente, să îl curețe. Nefericitul nici n-a fost în stare să adoarmă copilul înainte. Și uite! a lăsat și geamul deschis să îl tragă curentul pe ăsts micu’. Și tot azi i-au plecat și doi angajați. Tot ea trebuie să le facă pe toate. Ä‚sta n-a făcut nimic azi decât să scrie un bilețel: Sper că ești fericită! Cât tupeu! Normal că nu este, putea măcar vasele să le spele…
Be First to Comment