Dragostea schimbă lumea, prietene

Nu bătăliile și politicile fac oamenii să evolueze și să fie mai buni. Istoria e scrisă de învingători, iar lumea e trasată de niște copii care au fost prost învățați că dețin ceva. Dragostea schimbă lumea, prietene, doar ea. Cu fiecare invenție și mașinărie nouă. Cu fiecare poezie și gând de amor. Cu fiecare cântec și dans. Cu fiecare vers rostit în șoaptă. Asta facem noi, artiștii, definim și căutăm mereu să ajungem înăuntrul oamenilor și să scoatem din ei adevărul.

Am apucat curios din raft cartea Zaraza de Andrei Ruse. Pe de o parte aveam poftă de o legendă savuroasă a Bucureștilor de altă dată, pe de alta voiam să văd încă o interpretare a vieții simbolului acelor vremuri apuse, Cristian Vasile, regele tango-ului, al scenei interbelice și amorez proclamat a misterioasei Zaraza, iubirea pe care i-au atribuit-o nenumărate legende urbane care încă dăinuie acum, în secolul XXI.

Curiozitatea mi-a fost pe deplin satisfăcută, iar așteptările au fost depășite de departe. Încă de la prima pagină cartea mi-a atras atenția, m-a fascinat, m-a făcut să nu vreau să o las din mână. Încă de la prima frază m-am văzut transpus într-un univers de mult apus, o lume care acum pare ruptă din povești, în pielea tânărului Cristian Vasile, student la Conservator căruia o femeie frumoasă și niște prieteni încrezători i-au schimbat viața total. Cartea pare foarte bine documentată, autorul muncind doi ani doar la acest capitol. Am așteptat pagini întregi ca Zaraza să apară, să aflu cine este cu adevărat, dar această poveste a țigăncii care a inspirat cântecul titular și moartea căreia l-a determinat să bea terebentină și să nu mai bea niciodată este complet demitizată. Este o carte fascinantă care ne poartă printr-o lume pierdută prin ochii unui personaj care a devenit sinonim cu aceasta.

Vocea naratorului baleiază între vocea lui Cristian Vasile și vocea Bucureștiului de altă dată. Universul în care pășim cu fiecare pagină este unul prosper, înfloritor, în care se învârt nume precum Mircea Eliade, Titi Botez, Jean Moscopol, Ion Antonescu, Zavaidoc, Maria Tănase, Mia Braia, Mihail Sebastian și multe alte voci artistice sau politice ale unei epoci de mult pierdute, dar care încă dăinuie în conștiința națională, așa cum și tânărul Cristian Vasile care și-a jertfit viața pentru un ideal a rămas în amintirea tuturor, chiar și a celor care nu au avut ocazia să pășească într-un restaurant luminat de ritmurile vocii lui. Relația lui cu Ionel Fernic și cu Ion Pribeagu este urmărită în mod special, ei fiind singurii prieteni ai lui adevărați, dar care dispar prea repede din viața lui. Totodată, mama este vocea rațiunii pe care Vasile alege să o ignore de fiecare dată. Conversațiile reale sau imaginare cu ei ne oferă o privire în gândurile și frământările lui Vasile și oferă niște pasaje emoționante cu care ne putem identifica oricare dintre noi.

Cristi este prezentat ca un personaj idealist într-o lume ideatică în care România și, mai ales, Bucureștiul erau în plină înflorire. El, un om care mereu se frământă între vocile care îl îndeamnă să-și trăiască viața și cele care îl sfătuiesc să își găsească stabilitatea. El, cel care dă naștere tango-ului bucureștean, iar apoi refuză să îl abandoneze, ținând cu dinții de identitatea pe care și-a creat-o în ochii lui și a publicului care ăl adoră, dar care îl abandonează atunci când vremurile se întunecă El simte până în ultimul moment că chemarea lui nu este de a se subjuga politicii, rasei, identităților naționale, ci doar aceea de a se lăsa pradă amorului pe care l-a resimțit din plin și pe care l-a cântat în fiecare cântec. Autorul creează imagine unui erou al amorului idealist pierdut cu timpurile, al adulării femeii dintr-o perspectivă poetică mai mult decât carnală, deși nu evită mențiunea desfrâului acestuia, a femeilor care i-au trecut prin dormitor. Și au fost multe, dar firul narativ nu se oprește asupra lor, ci urmărește mai degrabă evoluția lui Cristi ca om sau mai degrabă naivitatea pornirii lui de a se împotrivi curentului și de a crede în continuare în puritatea naturii umane și în capacitatea lui de a schimba lumea prin muzică.

Dar lumea evoluează în jurul lui, iar Cristian Vasile se trezește în mijlocul unei lumi cu totul diferite. Depășește războiul și înfruntă venirea comuniștilor, rămânând ferm în convingerile sale, în ciuda vocilor care îi șoptesc să se adapteze. El este un martir al propriilor convingeri idealiste, înflorește odată cu Bucureștiul și decade odată cu acesta, iar atunci când viața culturală este îngrădită și progresul odată cu ea, Vasile rămâne în loc cu aceasta, un ultim bastion al unei ere de care mulți au uitat, pierduți printre ruinele războiului, fără timp și deschidere. Povestea lui Cristian Vasile este povestea Bucureștiului, povestea tango-ului interbelic pentru că el este Bucureștiul, el este tango-ul, el este un simbol care a înfruntat capriciile istoriei și a câștigat pariul cu eternitatea.

Be First to Comment

Leave a Reply