La Jeg

Pentru prima oară în multe zile este răcoare. O văd infiltrându-se în rafale printre frunze, o respir adânc, o sorb împreună cu berea ce mă însoțește. Sticla rece stă de veghe, broboane reci scurgându-se de-a lungu-i inundând lemnul mesei. Tomiță motanul se întinde și dă să iasă afară la o gură de aer, dar se răzgândește brusc. Din boxe se aude pentru a treia oară pe ziua de astăzi Rage Against The Machine, un imn probabil potrivit pentru sufletele ce își beau în jurul meu anii de studenție blamând sistemul pentru propriile lor eșecuri, dar fericiți că a mai trecut încă o sesiune.

Văd printre umbrele și coroane înverzite clădirea Facultății de Electronică, impunatoare prin mărime și arhitectura neprimitoare. Acolo mi-am lăsat de-a lungul anilor, puțin câte puțin, câte o porțiune din respectul pentru ceea ce ar fi trebuit să însemne studiul ingineresc. Dar aici, in Jeg, aici mă simt ocrotit. Aici se află în fiecare colțișor bucuriile fiecărui examen trecut, frisoanele oboselii de după fiecare noapte albă, senzația îmbătătoare a fiecărei cafele calde. Aici la umbra pomilor, pe aceleași mese, sub aceleași umbrele, șase ani de zile s-au scurs. Oameni au venit, oameni au plecat… Văd numai fețe noi și realizez că eu abia acum am crescut. Alții s-au detașat, ne leagă amintiri, dar nu-i mai văd în jurul meu.

Totuși, aici, între sticle de bere, mese și umbrele se află ani din viața mea, amintiri frumoase care au adus raze de soare peste umbra chinurilor mele. Amintiri despre oameni care m-au ridicat de jos și m-au împins să merg mai departe, despre oameni mulțumită cărora acum sunt aici, contemplând sfârșitul unei etape a vieții mele. Pentru ei închin această bere și multe altele, pentru că știu că niciodată nu le-aș putea mulțumi destul pentru faptul că am ajuns unde am ajuns.

Be First to Comment

Leave a Reply