Stau și pândesc ceasul, îmi aștept senin ora de culcare. Privesc în jurul meu sacoșele, pungile și gențile pline cu lucruri care mai de care mai mărunte, lucrurile mele care m-au însoțit în fiecare periplu departe de casa părintească. Nelipsit, laptopul îmi este unic sfetnic în această primă seară în care pur și simplu mă simt mult prea extenuat să despachetez. Extenuat, dar mulțumit, mă așteaptă o nouă etapă.
Stau, fumez, beau o gură de whisky și savurez momentul de glorie al primei nopți într-un nou loc. Mă simt un pic stingher, mă îngrozesc la gândul de a relua munca silnică de instalare a lucrurilor, de umplere a fiecărui colțișor cu o parte din mine. Sau poate chiar asta este partea ce mai plăcută, partea cu cele mai mari satisfacții, atunci când știi că îți impui personalitatea asupra unui colțișor de București, doar al tău. Deși am mai locuit departe de casă, acum este prima oară când înfrunt de unul singur această alegere, singur într-un apartament cu două camere.
Dar știu că, deși sunt doar eu în această încăpere acum, nu sunt singur. Stau și aștept seara în care vom împărți acest lăcaș, diminețile cu cafea caldă și refuz obstinat de a mă trezi. Aștept soarele tomnatic cu dinți să lumineze frunzele uscate din fața balconului, iar eu să mă întind somnoros privindu-l, gata să înfrunt o nouă zi cu încrederea că nu mă voi întoarce la o casă goală.
Be First to Comment