Oameni care mi-au schimbat viața (II)

Printre cărți

Era în acea cameră timidă în care mi-am petrecut două-trei ore pe săptămâne timp de un semestru întreg unde am învățat cu adevărat secretele limbii și literaturii române. Printre acele rafturi ticsite cu cărți și mirosind a file, în acea atmosferă care îmbina prezervarea arhaică a unei biblioteci cu confortul unei locuințe am coborât pentru prima oară ochii peste o foaie și am fost în stare să scriu din propria-mi putere primul comentariu al unei poezii. Tot acolo am înțeles cu adevărat valoarea cititului și arta vorbirii corecte a limbii mele.

Și nu eram singur, căci peripeția mea printre litere și pagini, printre propoziții și idei mi-a fost ghidat de către cea care a deschis în mine acea poartă pe care și acum o țin descuiată și care a produs în mine ceea ce eu consider că a fost cea mai benefică schimbare pe care am suferit-o în toată existența mea. O femeie micuță, cu un glas subțire, dar îndeajuns de aprig pentru a ține sub control o clasă de copii, cu o prestanță și o putere de a te face să înveți demne de tot respectul. O damă parcă ruptă din cărțile din propria-i bibliotecă, la granița dintre boemul poetic și pragmatismul prozaic, o figură impunătoare nu prin dimensiune, ci prin bagajul cultural pe care îl căra după ea întotdeauna fără a depune nici cel mai mic efort.

Ea și doar ea a reușit să îmi trezească acea latură sensibilă la unduirile poetice ale ideilor versificate, să îmi formeze urechea muzicală care să știe să asculte ritmurile ideilor ascunse printre rânduri și cuvinte. Ea mi-a trezit dorința de a încerca să descopăr lumi noi, universuri paralele, mici, dar persistente, m-a învățat să citesc și acele cuvinte nescrise, să intuiesc trăirile care au generat opere mărețe. Ei îi datorez plăcerea pe care o regăsesc de fiecare dată când citesc o carte, precum și darul cuvintelor.

Am învățat încetul cu încetul ce înseamnă să vorbești corect și coerent, m-a luat de îndeajuns de multe ori peste picior încât să îmi rețin greșelile în vorbire și să mi le corectez, iar aceste rânduri, plăcerea de a scrie pe acest blog, de a îmi exprima ideile, sunt în aceeași măsură creația mea, pe cât sunt opera ei. Ea mi-a pus în mână arcușul și m-a învățat să îl plimb melodios peste corzile limbii române, descoperind cântecul cald al cuvintelor alăturate coerent, chiar artistic pe alocuri. Darul cuvintelor mi-a fost inoculat și mi-a rămas în sânge încă de atunci, precum și plăcerea de a le îmbina în forme expresive.

Nu am îndeajuns de multe cuvinte să îi mulțumesc pentru că mi-a deschis această cale, pentru că m-a făcut să îmi lucrez această înclinație și pentru că m-a învățat că, uneori, viața este făcută și din reverie, din poezie, din abstract sentimental, nu doar din numere, forțe, celule sau aminoacizi.

Profesoarei mele de limba română

2 Comments

  1. Joe said:

    Dansa nu era profesoara, era dascal. Singurul pe care l-am intalnit in multii ani petrecuti printre carti si note si profesori.

    August 24, 2011
    Reply
  2. Alin Olaru said:

    I couldn’t have said it better…

    August 24, 2011
    Reply

Leave a Reply to Alin OlaruCancel reply