24

Pe perete ceasul stă neclintit, limbile sale singurul mesager al trecerii timpului. Tic-tac în surdină, secundele se scurg precum picăturile de laudanum dintr-o sticlă aproape terminată. Mereu circular, mereu întorcându-se de unde a plecat pentru un nou început, altundeva, pentru altcineva, repetitiv, dar niciodată monoton, tic-tac ceasul cântă tactul cadențat al vieții. Secunde devin minute, devin ore, devin zile, devin luni și ani și secole pe nesimțite, timpul merge veșnic înainte pe o autostradă cu sens unic.

24 de ore, scurgându-se iar și iar, un nou început în fiecare zi, o nouă speranță, noi dezamăgiri și noi cuceriri. Pe culmea abruptă a satisfacției îmi rup încheieturile în escaladare asiduă doar ca în fiecare dimineață să mă găsesc din nou la bază. Spiritul malefic al răbdării mă ia și mă cară pe aripile somnului, îmi taie avântul, mă încetinește, dar știu că într-o zi tot sângele din vârfurile degetelor va fi doar o amintire a luptei mele crâncene cu mine însumi.

24 de preludii de Chopin îmi acompaniază fiecare început, precum o uvertură repezită a spectacolului vieții mele. Schițe muzicale printre crampe și dureri, o vagă coloană sonoră pentru chinurile mele, pe care le reneg așa cum îmi reneg orice urmă de regret pentru tot ce am greșit în această viață. Nu am îndeajuns de mult timp pentru păreri de rău, prea puține ore într-o zi pentru a mă crampona de trecut și prea puține uverturi pentru a acompania fiecare greșeală.

24 de carate de aur încrustate în fruntea dricului în care se odihnește fantoma rațiunii ucisă de impulsuri doborâtoare. Fără impuritate, cea mai curată strălucire a celui mai nobil element conducând cortegiul adormirii celei mai de preț posesii ale mele.

24 de metri de pământ acoperă ocrotitor somnul tactului cadențat al pragmatismului cotidian măcinat în dinții nemiloși ai sentimentalismului pervers. Boem, visător, l-am îngropat atât de adânc ca să nu îi mai aud șoaptele perfide în ureche, sădindu-mi îndoieli printre rădăcinile fragile ale certitudinii boeme.

24 de capitole în Odiseea lui Homer, 24 de capitole ale poveștii drumului lui Ulysse înapoi spre Itaca lui natală, acolo unde îl așteaptă fără de tăgadă dragostea vieții lui, în forma ei cea mai pură, nemăcinată de viermii modernității năucitoare.

24 de biți de culoare cumulați în fiecare dintre pixelii aliniați tabelar, fără excepție, colorându-mi digital fiecare amintire, fiecare zâmbet înghețat în fotografiile reminiscente ale unei lumi ce nu mai este. O lume în care am trăit, în care m-am bucurat, în care m-am necăjit, o lume în care erați toți acolo, veșnic tineri, veșnic cultivându-ne visele tinerești, pline de avânturi și speranțe împreună.

24 de ani de când am deschis ochii și am pășit printre aceste fețe pe care nu le voi uita niciodată, 24 de ani în care m-am purtat în pelerinaj prin viețile altora, în care i-am primit pe alții în viața mea, în care am sperat de fiecare dată că va fi altfel, 24 de ani în care am avut încredere în fiecare nou început. Căci până și ceasul se învârte, pornește la drum în miez de noapte și se întoarce de unde a plecat, gata spre a anunța o nouă plecare, mereu aceeași, mereu circulară, dar niciodată monotonă.

2 Comments

Leave a Reply to Alin OlaruCancel reply