Ultimele cuvinte

Cuvântul… cărămida ce se confundă timid printre sute altele la fel ridicând marele zid al comunicării, un zid atât de mare, încât puțini au cutezanța să îl treacă cunoscându-i fiecare centimetru, fiecare crevasă, fiecare îmbinare, fiecare portiță ascunsă. Cuvântul este în aparență atât de neînsemnat, își pierde individualitatea în fraze lungi, în opinii, declarații, în cărți și versuri și mulți îi uităm rapid importanța. Însă cuvântul are putere, cuvântul poate distruge, cuvântul poate înălța, cuvântul poate salva prin simpla sa putere expresivă. Cuvântul este tot ce ne rămâne în fața rânjetului rece al morții.

Atunci când flacăra cuiva drag încetează a mai arde, ne gândim în acele momente de jale în care încă nu ne-am dezmeticit, în care încă nu am realizat pe deplin întunericul rămas, la ultimele noastre momente împreună, la tot ce s-a zis, la fiecare privire, la fiecare schimb de gesturi. Și dintre toate acestea alegem să ne ancorăm în ultimele sale cuvinte, ultimele sale vorbe, ultimele gânduri, căci știm că nu îi vom mai auzi glasul niciodată. Atunci când realizăm că ființa lui este dincolo de atingerea noastră, că privirea lui s-a întors către alte orizonturi și că glasul îi dăinuie mut întru eternitate, ne agățăm de ultimele vorbe pentru a compensa cu un gând frumos pierderea suferită. Chiar dacă uneori ne fabricăm singuri aceste ultime cuvinte după cum ne-ar plăcea nouă să fi petrecut momentele noastre cele din urmă cu cel plecat, însemnătatea lor pentru noi, la nivel strict personal atârnă greu și uneori ne pot ajuta să dormim mai liniștiți noaptea și să ne gândim cu drag la vremurile ce-au trecut.

Puțini sunt cei care se gândesc la astfel de perspective atât de îndepărtate, dar care totuși pot surveni oricând. Puțini realizează că dincolo de ființă rămâne doar cuvântul, că toata viața lor va fi rezumată la câteva vorbe; acele ultime vorbe care poartă o însemnătate atât de grea pentru cei care rămân în urmă, încât stau ca testament asupra imaginii celui trecut. Puțini își permit luxul de a-și calcula ultimele gânduri, de a-și chibzui moștenirea spirituală. Pentru restul, doar soarta poate decide ce bagaj lasă în urmă.