Jingle Bells

Încă un an se chinuie să treacă în amintire și iarăși ne trezim la început de iarnă, în fața unui alt Crăciun, a unui alt sezon de colinde, veselie, fețe zâmbitoare, lumini, cadouri și familii fericite. Mă simt dezgustat… Am uitat complet ce înseamnă de fapt această sărbătoare, ne-am lăsat pradă fluxului comercial care ne împinge la noi și noi achiziții de sezon. Cadouri în stânga și în dreapta și, mai ales, cadouri pentru noi înșine, că doar este sezonul primelor de sărbători și a celui ce-al treisprezecelea salariu.

Căldura unui cămin fericit, bucuria de a fi împreună cu ai tăi în seara magică a Crăciunului, bucuria de a împodobi un brad, de a găsi cadouri sub el în acea dimineață rece de decembrie și masa în familie contemplând încă un an trecut, toate se risipesc în timp. Încep din ce în ce mai mult să simt că acestea sunt apanajul reclamelor de sezon și al iluziilor copilărești. De ce? Pentru că nu le mai simt. Mă doare să aștept singura perioadă a anului cu atâta încărcătura spirituală închis într-un apartament cu niște oameni care au uitat ce înseamnă să te bucuri de magia regăsirii celor dragi. Mă doare să știu că acele cadouri pe care cu atât entuziasm le-am cumpărat și care speram să aducă un zâmbet de fericire vor trece ca orice alt dar neînsemnat pentru că în fond nimeni nu are nevoie de ele.

Mă simt lipsit de orice urmă de bucurie la trecerea unui nou an din viața mea în care am câștigat atât de mult, dar am pierdut încă pe atât. Și mă uit în jur la un pomișor mic cu trei globuri în el cum se înalță timid de pe biroul meu, doar o rămășiță a spiritului Crăciunului. Pentru că în sufrageria ce odată mirosea a cetină proaspătă și din care cântau colindele cu Hrușcă, acum luminile sunt stinse, iar beteala este ascunsă într-o cutie veche de carton, departe de ochii ce și-ar dori măcar odată să o mai poată privi.

Be First to Comment

Leave a Reply