Homo Anima

Om suflet. Suflet om. Om și suflet. Suflet de om. Rațiune și simțire. Trup și pasiune. Înșiruire nonsensică de termeni. Și iată că am inventat un nou cuvânt, lucrând în afara DEX-ului pentru a-mi exprima ideile. Ce este sufletul și ce ne face oameni? O întrebare atât de puerilă aruncată într-un vad de nesfârșit nonsens. Prin termenul de om ne autocaracterizăm ca specie de ființă vie, neinclusă în Atlasul Zoologic – de asemenea plăsmuire proprie a spiritului nostru intruziv pe care plastic îl denumim “sete de cunoaștere” – și în care nu ne dorim a fi încadrați în regnul din care inevitabil facem parte ca și lege fundamentală a naturii, deoarece ne considerăm superiori.

Dar prin ce ne ridicăm noi mai presus de suratele animale astfel încât să constituim un regn în sine? Un regn, un ordin, o clasă și o familie populate cu o singură specie unică: Homo Sapiens Sapiens. Este uimitor că am avut măcar bunul simț de a ne trasa ancestralul și de a ne da o denumire științifică. Poate ar trebui să ne creem propriul atlas, în care să efectuăm o călătorie de cunoaștere în meandrele propriei noastre ființe. Un atlas care inevitabil ar conține o unică pagină, cu o poză standardizată, frumos desenată de mână și sub care să scrie în litere îngroșate: Omul. Dincolo de asta probabil nu am fi în stare să ne definim în complexitatea noastră, deoarece puterea noastră fundamentală, închipuitul nostru avantaj asupra celorlalte ființe vii, anume rațiunea, nu ne ajută nici măcar în înțelegerea propriului nostru mecanism existențial. Nu coborâm urechea către cei necuvântători, deoarece nu au puterea de a se exprima pe înțelesul nostru, negăm importanța lor în raport cu a noastră pentru că nu suntem în stare să le înțelegem. Dar cum să îi putem înțelege pe alții când nici măcar coardele vibrante ale propriei noastre existențe nu le putem desluși și nu le putem acorda într-un ton armonic?

Și totuși, prin puterea noastră de a complica lițele atât de simple și de bine țesute ale ritmurilor vieții naturii, ne-am creat un model arhetipal prin care ne definim pornirile și comportamentul, la care ne raportăm senzațiile și cu ajutorul căruia ne hrănim setea de imortalitate și ne potolim frica de moarte și reintegrare în ciclul natural de unde ne-am ridicat. Sufleul este numele generic pe care l-am dat cumulului de procese care ne ghidează și ne impulsionează raporturile cu mediul înconjurător. Omul are suflet. Sufletul are un trup. Suntem purtătorii în plan material ai unei plăsmuiri abstracte, al unui arhetip spart în mii de variante, personalizat în funcție de gradul nostru de înțelegere sau de mecanismul fiecăruia de relaționare cu lumea.

Sufletul este imperiul sentimentului. Sentimentul este rodul rațiunii noastre care ne explică pornirile și comportamentul. O traducere inutil complicată a unei sume de instincte naturale care se implică unul pe celălalt, se îmbină și formează un principiu cu totul nou. Și astfel folosim nume pompoase pentru porniri elementare, naturale, doar din nevoia de a ne distanța de “simplitatea” animalică de unde ne-am pornit lungul drum pe scara evolutivă a autodistrugerii.

Dar pentru că de asemenea sunt om, nu mă voi lăsa pradă ipocriziei de a susține că sunt diferit. Mă înscriu în aceleași linii ca și toți semenii mei. Simt pentru că sunt viu, raționez pentru că simt și imi transpun instinctul animalic în același abstract antropic aspirând către o închipuită superioritate de factură divină, fiind plăsmuit după chipul și asemănarea aceleiași puteri demiurgice creată după chipul și asemănarea noastră într-un fatidic cerc vicios al propriei vanități subordonate condiției noastre de om, ființă superioară dotată cu suflet și rațiune.

Be First to Comment

Leave a Reply