Tag: douazeci si unu

Aud un clinchet depărtat, ca târâtul obosit al unor lanţuri grele şi masive pe o podea rece de beton. E Timpul care îşi urmează calea prin coridorul drept şi strâmt al tenebrelor istoriei. Este palid de atâta mers, ca o fantomă, o umbră fadă a unui om ce a fost. Nu ştie a se opri pentru că nu are pentru cine, nu ştie să privească înapoi pentru că nu are loc a-şi înturna privirea, nu ştie a păşi cu spatele deoarece în urma lui fiecare uşă se închide cu un zdrăngănit metalic şi asurzitor. Şi nu-i rămâne decât a merge înainte, cătând cu mari speranţe către acea luminiţă de la capăt care se tot îndepărtează parcă sfidându-l în cea mai grosolană manieră.

Mă opresc în faţa unei mese în formă de semicerc, verde şi frumos ornată cu linii şi marcaje. Dau “Bună ziua!” discret şi mă aşez. În faţa mea, dealerul cu privirea rece, impasibilă şi inexpresivă, dar cu un uşor zâmbet amabil. Freacă nerăbdător cu degetele pachetul de cărţi parcă m-ar sili să îi dau drumul mai repede. Arunc două jetoane în joc şi-i spun sec să demareze. Amestecă nervos pachetul şi trage o carte. Mi-o aşterne în faţă, frumos aliniată la marcajul ei.

Groapa imundă