Geneză

Ce este ideea? Cărămida care ține fundația monumentală a umanității. O sclipire, o afirmație, o trăire, un ideal, o părere, o dorință, toate sunt idei. Conceptualizăm totul în jurul nostru, judecăm, măsurăm, evaluăm și ne formăm o idee, o bază principială a ceea ce ne definește ca și oameni, a ceea ce ne individualizează. Ideea se naște din abstract, crește în dorință, se maturizează în opinie și se materializează în tangibil, cu propriile-i componente, modelate după personalitatea noastră sau contribuind la conturarea noastră psiho-socială.

Suntem oameni, suntem ființe superioare, sau cel puțin așa ne place să credem. Am gustat din fructul interzis al conștientizării condiției noastre, am încălcat legile nescrise ale universului, am săpat în adâncurile pământului și aspirăm către cucerirea infinitului. Suntem raționali, vorbim articulat, am învățat să creem viață din nimic, am dat viață unei societăți monumentale care amenință să se prăbușească peste noi. Și totul a pornit de la o idee. Totul a început cu o scânteie în ochiul maimuței care abia s-a ridicat erectă dintre tufișuri și noroi și totul se va termina cu o scânteie în ochiul celui care va semna pactul nostru de întoarcere în nimic.

Și totul pentru că am primit darul rațiunii, iar ideile sunt ADN-ul individualității noastre.

Be First to Comment

Leave a Reply