Două perechi de ochi se pierdeau în întunericul camerei, sub cearșafuri fremătând în valuri oceanice, creând orizonturi, iar apoi spulberându-le cu un oftat. Cuvinte nerostite, pierdute printre răsuflări sorbite legau două suflete într-unul singur. Cu ochii lui negri și săgetători îi cerceta fizionomia, și-o imprima pe retină și se apleca spre a o cerceta tactil. Sudoarea curgând în șiruri line pe gâtul lui își găsea sfârșitul între două trupuri însetate unul de celălalt.
Dintre buze, printre coapse, peste ape, prin pământ, o uniune perfectă a elementelor, o armonie a atingerilor, a respirației sincrone se formă, gata să explodeze. Ochii lui erau stelele, cearșaful era cerul, sub ei pământul fremăta intrând în jocul lor ocult, păgân, fertil. O incantație mută către forțele cosmice prinse într-un vals pervers și un strigăt final către lumina dinaintea pleoapelor închise. Sub mirosul de mosc și transpirație, un nou univers s-a născut dintr-o explozie de energie. Și totul a început din nou.
***
Se trezi cu pleoape grele. Se uită în jur, dar nu găsi decât un pat gol. Se ridică și merse înspre ușa de la intrare. Era descuiată. Pe măsuța de la intrare un bilețel: Nu putem fi mai mult decât progenitorii unor momente. Luă hârtia scrisă în grabă și o aruncă mototolind-o. Universurile născute din explozii pure se întorc în neființă. În ciclul cosmic, totul a fost doar o clipă de iluzie suptă în gaura neagră a nimicului existențial.
Be First to Comment