Copilul stătea în fața porților tremurând. Privea nedumerit, temător și îndurerat la cei ce îl priveau de pe partea cealaltă. Unii îl priveau cu ură, unii râdeau pe sub mustăți, alții îl compătimeau și câțiva îi aruncau priviri calde. Era gol, imaculat în sinceritatea lui murdară. Hainele sale stăteau într-o grămadă lângă el, atât de curate pe lângă trupul său murdar, noroi întărit în jurul gleznelor, tăieturi și julituri în jurul genunchilor și mâinile murdare de sânge și pământ. Se simțea privit, cercetat, examinat, dar cumva îi plăcea. În fond, alegerea fusese a lui. Păși cu pași timizi către porțile care se deshideau încet în fața lui.
Mulțimea îi făcu loc și o cărare se deschise în fața-i. Mergea încet, parcă examinându-i și el pe cei din jur, privindu-se din când în când în oglinzile așezate din loc în loc. Nu era sigur dacă îi place ce vede, dar cu certitudine era chiar el. Din când în când câte o mână din mulțime îi întindea haine noi, dar le refuza politicos și mergea mai departe. Unii încă mai râdeau, unii începuseră să plece, mulțimea se subția în jurul lui, deși unii încă îl mai urmăreau cu interes. Simțea cum se schimbă. În fiecare nouă oglindă se vedea pe el, dar puțin câte puțin diferit.
În jur se înălțau blocurile unui oraș uitat, din loc în loc presărată câte o casă veche ce stătea să se dărâme. Uneori câte o bunică îi făcea cu mâna sau câte un tramvai îi tăia calea ducând călători grăbiți către casele lor. Uneori se trezea înghiontit din mulțime și realiza că se afundase în visare și că mersese urmărind himere, împiedicându-se, lovindu-se de alții. Se redresa și continua cu fantoma visului pierdut suflându-i în ceafă.
Nu știa cât a mers așa, dar la un moment dat în oglindă era parcă alt om. În spatele ochilor simțea aceeași inimă bătând, degetele parcă erau un pic mai bătătorite și barba mai mare, clar era el, dar nu același care pășise pe porțile larg deschise, gol, timid, îndurerat oferindu-se în tot concretul lui celorlalți. Pe marginea cărării o bornă simplă pe care stătea scris cu vopsea neagră “8”. Se uită lung la ea și simți că ceva lipsește. O ridică din lăcașul ei și o răsturnă pe o parte. Zâmbi satisfăcut și își continuă drumul către infinit.
Be First to Comment