Nu stinge lumina! (II)

…ça ne veut plus rien dire du tout…

Așezat pe o bordură înfrunta frigul încercând să își adune curajul de a se ridica. Nu știa de ce simțise nevoia să reviziteze vechea cameră atât de curând, dar acum regreta amarnic. A fost un prost. Mai bine o lăsa în pace și rămânea cu iluzia amintirii unui sfârșit și atât, unul din multele pe care le trăise. Știa că a fost o himeră a unui suflet însetat de iubire, știa de mult, dar refuzase să se uite dincolo de perdeaua de ceață pe care singur și-a așternut-o în fața ochilor.

Nimic nu mai era la fel. Era clar că mai înainte mai pășise chiar El pe acolo și încercase să facă ordine, să șteargă praful care nici nu apucase să se depună pe amintirea murdăriei boeme ale unei vieți în doi. Probabil că mai adusese pe cineva să le arate amintirea a ceea ce fusese, să le spună povești despre greul și suferința care i-au împovărat plecarea, dar și viața lui acolo. Vasele erau spălate și la locul lor, paharele erau curate, cutia de bere aruncată, iar canapeaua strânsă, dar gunoiul era tot acolo. Era clar că, din comoditate, încercase să îl ascundă în loc să îl arunce la ghenă… Mereu aștepta să facă alții lucrurile pentru El.

Răscoli sacul de gunoi ca să descopere mirosul găunos al minciunilor putrezite. Se simți ca un cerșetor căutând în tomberoane răspunsuri la întrebările vieții. Strânse din nas și-și șterse o lacrimă finală pentru tot ceea ce fusese. Pe masă, un bilețel în care erau așternute tot felul de scuze contradictorii și vorbe goale de iubire pe care nimeni nu le mai credea. Încerca să-și dea seama ce fusese în capul lui lăsându-se purtat în tot acest joc al curiozității infantile. Avusese atâtea așteptări și pretenții de la el și, totuși, își dădea seama că a fost doar un pion neînsemnat sacrificat pentru o victorie goală a egoismului. Scârbit, aprinse o țigară. Voia să dea foc la tot, să nu mai rămână nimic, dar nu putu așa că scuipă de ciudă pe bilețel, îl mototoli și-l aruncă undeva în mijlocul camerei. Se îndreptă către ușă cu pași repezi și stinse lumina în urma lui.

***

Se ridică de pe bordură cu capul greu, gata să își continue drumul. Prea multe gânduri nu aveau să îl ajute în niciun fel. A gustat amarul unei curățenii mincinoase a unei idile perfecte așternută peste mizeria sinceră a unei iubiri în care a crezut. Și asta va fi amintirea cu care va rămâne de fiecare dată când se va gândi la cămăruța mică din clădirea de apartamente unde nu intră decât cei ce caută fantomele trecutului.