Se priviră în ochi preț de mai multe minute. Apoi el se aplecă și își ridică cu un gest șovăitor geanta plină până la refuz. Mai așteptă un pic, privind-o, examinându-i figura perfectă de fetișcană necoaptă, calculându-i reacțiile și privirea, dar Adriana nu zise nimic. Zâmbetul ei se transforma în grimasă și înapoi în zâmbet într-un dans bipolar al sentimentelor contradictorii. Marc îi aruncă un ultim zâmbet și se întoarse către trenul care se pregătea de plecare.
Ce se întâmpla în mintea ei? Nimeni n-ar putea spune. Poate își amintea de prima lor întâlnire în acea noapte de iarnă la un concert în inima Bucureștiului. El mai sociabil, ea mai timidă, el făcând prima mișcare, ea prea sfioasă ca să zică nu. Și așa s-a înfiripat povestea lor. Aveau să rămână și cu melodia lor după acea seară, totul fusese perfect. Sau poate își amintea de prima dată când a plecat fără a promite că se mai întoarce. Voia atât de mult să lucreze în străinătate, era visul lui, dar după patru luni s-a întors. Și când s-a întors a găsit-o acolo, așteptându-l.
O lacrimă i se scurgea pe obraz gândindu-se probabil la toate astea. Sau poate la momentul în care Marc i-a spus că nu mai are niciun motiv să mai rămână, că nu îl leagă nimic de Bucureștiul acela cel jegos și s-a pregătit iar de plecare. Cât a durut-o acel momtent. Nu s-au despărțit, dar cumva era subînțeles. Simțea că de data asta nu se va mai întoarce. Nu a înțeles decât mai târziu ce l-a determinat exact să realizeze că viața lui nu mai are niciun sens dacă nu pleacă. Singur. Departe.
Trenul se puse în mișcare, iar Marc odată cu el cu capul rezemat de fereastră și privind în gol, tot înainte. Într-un puseu irațional, Adriana se grăbi să alerge pe peron strigându-l, dar vagonul lui se depărta mult mai repede decât o ajutau pe ea picioarele. Iar el privea tot înainte. Rămase cu ochii înlăcrimați la marginea peronului, în rochia ei albă cu model de floricele fluturând în adierea amintirii trenului ce se pierdea în zare. Plecă ochii privind către peronul de ciment și trăgând o înjurătură surdă. Se ura acum pentru că a așteptat momentul cel mai dramatic așa cum a făcut întotdeauna. Voia să îl impresioneze, să fie sigură că nu va mai pleca, dar Adriana nu a luat în calcul faptul că în viață trenurile merg mai repede decât în filme…
Be First to Comment