Online

Cerul s-a rupt în două, despărțit de o lance roșiatică. Geamurile întunecate ale blocului alăturat se luminau timid unul câte unul. Dintr-un copac o cioară se ridică săgetând orizontul meu. Îmi încleștez degetele în jurul filtrului de parcă aș vrea să îi storc ultima zvâcnire din viață și îl îndrept fără să mă gândesc de două ori către scrumiera plină. Împreunată cu surorile ei, țigara sfârâie ușor și își dă duhul sub puterea apăsării mele. Iar s-a făcut dimineață. Încă o noapte pe care am pierdut-o făcând naiba știe ce. Nici eu nu mai știu.

Mă ridic în capul oaselor, iar scaunul vechi de lemn trosnește eliberat nu atât de sub greutatea mea cât de sub greutatea gândurilor cu care l-am apăsat o noapte întreagă. Din nou. Mă îndrept clătinându-mă către pat și o slăbiciune mă cuprinde. Îmi simt oasele fragile și mușchii tremurând în timp ce ochii larg deschiși și alerți caută un punct de echilibru. Mă întind și simt un frison cuprinzându-mă în timp ce privesc ceasul proiectat pe perete cu cifre mari și roșii. Unde mi-era capul acum câteva minute? Nu mai știu, mai bine mă culc și încerc să rezolv problema când mă voi trezi. Probabil pe la prânz.

***

La ce mă gândeam aseară? De fapt, ce m-a ținut treaz atâta vreme? Nu îmi amintesc să fi făcut nimic notabil. Cred că am vorbit online cu câțiva oameni. Dar asta se întâmpla pe când noaptea era încă tânără. Apoi oamenii au început să se împuțineze. Știu că aveam o sticlă de bere lângă mine din care sorbeam odată la un sfert de oră. Nu mă grăbeam să o termin pentru că eram prea concentrat. Undeva în urechi știu că se auzea muzică la un moment dat. Cred că 2 Minutes To Midnight, deși miezul nopții se ștersese de mult în amintire.

Beau cafeaua încet și fumez o țigară matinală la orele prânzului, iar capul meu se simte greu. Fiecare concediu este devastator pentru ritmul meu. Am descoperit că începe să mă lase memoria sau poate doar imaginația mea prea bogată suprimă șirul întâmplărilor împânzindu-l cu o serie vastă de impresii mai mult sau mai puțin legate de tot ce s-a petrecut. Da, cred că asta e. Cred că memoria mea este încă funcțională, dar suprimată de capacitatea mea de reducere a firului discuției la propriile impresii. Cred că mă gândesc prea mult la asta. Mă gândesc atât de tare încât am reușit să îmi amintesc că după ce toți oamenii s-au risipit ai rămas doar tu până la orele târzii ale dimineții. Știu că odată cu răsăritul soarelui, discuția noastră a apus cu promisiunea unui nou început.

Încep să cred că am trăit un vis. Cumva totul pare a fi doar în capul meu, deși starea de somnolență îmi spune că nu este așa. Oare de unde am început și unde s-a sfârșit? Știu că mi-ai spus niște lucruri despre aspirațiile tale, iar eu despre ale mele. Știu că m-ai întrebat la un moment dat despre locurile în care îmi place să mă duc și ți-am spus că îmi plac plimbările nocturne și, probabil, ți-am înșirat multe alte locuri și obiceiuri de care nu reușesc niciodată să mă țin cu regularitate. Deși dacă nu reușesc să mă țin de ele se mai pot numi obiceiuri? Nu știu, mă gândesc prea mult. Printre ultimele picături de cafea mi-am amintit că ți-am promis că ne vedem azi, undeva mai pe seară. Ce bine că mi-am amintit. Ar trebui să mă pregătesc. Dar mai sunt câteva ore bune. Dar sunt atât de nerăbdător. Dar sunt atât de adormit. Nici nu știu de unde să încep.

***

Mă tolănesc pe canapea. Am făcut un duș rapid, m-am spălat pe dinți, m-am făcut prezentabil. Sunt îmbrăcat lejer și mă uit la ceas. Ar mai fi jumătate de oră până când ar trebui să plec de acasă. Ce să fac până atunci? Dau drumul la televizor, dar nu este nimic care să îmi alerge secundele, să sperie minutele și să le facă să zboare mai repede. De ce, oare, mi-aș fi imaginat că m-aș putea păcăli? Cred că anxietatea a pus stăpânire pe mine. De ce sunt așa nerăbdător? Cred că care ceva de a face cu discuția de azi-noapte. Deși cafeaua nu m-a făcut să îmi amintesc fiecare vorbă pe care ne-am rostit-o, subconștientul meu se pare că încă este subjugat farmecului pe care l-ai exercitat asupra mea. Un farmec pe care îl resimt în fiecare încheietură, dar pe care nu mi-l pot justifica. Și poate că este mai bine așa, pentru că, poate, surpriza va fi mai mare redescoperindu-te.

Văd că ai plecat de acasă. Ar trebui să mă ridic și eu să îți urmez exemplul. În fond, asta am așteptat toată ziua. Mă ridic și dau să plec. Mai arunc o privire peste casa pustie. Este dezordine, iar în chiuveta din bucătărie zare un turn de farfurii. O să fac curat mâine. Promit. Momentan trebuie să descopăr fața umană a unui avatar online.

Be First to Comment

Leave a Reply