Oameni care mi-au schimbat viața (III)

Primii pași

Primii pași sunt întotdeauna cei mai grei. Atunci când totul pare mult prea mare, iar tu ești mult prea mic, te ridici pentru prima oară într-un efort ortostatic stângaci, te rezemi de canapea, un veritabil munte de escaladat și te răstorni împiedicându-te de proprii pași. Începi să plângi, speriat de primul tău eșec major în viață, și atunci două mâini se coboară din lumea de deasupra și te ridică la loc și o iei de la capăt până când deprinzi misterul coordonării musculare și descoperi poziția verticală. Satisfacția este enormă, râzi împlticindu-te de cei doi dinți și simți că poți cuceri lumea. Iar acesta este doar primul obstacol în drumul tău către realizare.

Prima zi de școală, emoțiile unui noi început, al unei noi pagini în povestea vieții mele. Mulți copii plângeau după părinți, mulți părinți nu se dezlipeau de ușa clasei privindu-și odraslele în uniforme, într-un unison armonios, avatarii unei noi generații. Și odată cu entuziasmul noului drum te simți iarăși ca atunci când te-ai rezemat prima oară de canapea deslușind misterul mersului. Primul stilou, primele bastonașe, primele stângăcii, prima căzătură și mâinile calde și perfecte ale învățătoarei care vin și îți îndreaptă greșelile și te ghidează către o nouă încercare.

Nu voi uita niciodată figura ei caldă și vocea dulce, dar și autoritară cu care ne corecta stângăciile, prima linie luată la palmă pentru caiete uitate, primul 8 la matematică, un eșec personal din care am învățat perseverența, dar și încurajările, sfaturile și vorbele bune. A știut să mă ridice atunci când eram jos, a avut grijă să mă șterg de praf și să merg înainte, a avut grijă să mă admonesteze atunci când am apucat un drum greșit, dar și să îmi recompenseze laudativ pașii siguri către un nou viitor. M-a învățat că nu trebuie să sufăr niciodată pentru o notă, că trebuie să conteze mult mai mult siguranța personală pe pașii mei, nu modul în care îmi evaluează alții siguranța pașilor.

Primii pași sunt întotdeauna cei mai grei, dar sunt și cei mai importanți, pentru că așa cum îți așterni, așa vei dormi, iar atunci când este cineva care să te învețe cum să o faci, vei dormi liniștit știind că te-ai înscris pe un drum cu posibilități infinte, limitat doar de imaginația și aspirațiile personale. Pentru mine ea a fost ca o a doua mamă, de fiecare dată am simțit că învăț să merg a doua oară, cu penița scrijelind pe foaie bastonașele ce mi-au deschis porțile universului: nemărginit, necucerit și tot al meu.

Învățătoarei mele

Be First to Comment

Leave a Reply