Loreley

Stăteam pe marginea hăului, pe vârful stâncii celei mai înalte. Vântul își făcea loc printre flancurile maiestuoase ale râului, șuierând precum fantomele trecutului, urcând până la mine, brăzdându-mi fruntea și părul cu o atingere mormântală. Firele de iarbă se zbăteau nervoase la picioarele mele, parcă voind să se desprindă și să se ridice la cer pe aripile de strigoi ale vântului.

Atmosfera tomnatică aproape apocaliptică mă ținea pironit în acel loc de câteva minute bune, nu mă puteam desprinde de apa tulbure cu pete de limpezime de diamant pe alocuri, care curgea ușor turbulent, hipnotic unduindu-se într-un dans grăbit parcă transportându-mi sufletul și simțirea către alte tărâmuri. Atunci am văzut-o, era Ea. Printre stâncile timide ridicându-se de printre ape, se înălță diafan și își luă locul pe creasta celei mai înalte. O vedeam atât de clar sub tumultul înflăcărat al asfințitului de soare, o auzeam în cântecele vântului dând glas melodiei tăcute a naturii, chemându-mă la ea. În jurul ei, apele se linișteau, vântul îi ridica pletele cu o teamă stranie, pe buzele ei se citeau moartea, în ochii ei sufletele celor ce-au visat-o și au vrut să-i fie soți.

Era atât de departe, dar o vedeam atât de aproape, parcă acaparând atmosfera cu o imagine fadă, intangibilă. Nici nu am simțit cum, întinzând mâna mă îndreptam frenetic către propriul meu sfârșit. Toate valurile se plecau în fața ei, cântecul ei îmbia luna de pe cer, iar eu o vedeam în fața ochilor. Am vrut să o ating, am vrut să o prind de mână să o trag după mine într-o îmbrățișare frenetică printre valurile nestatornice, dar într-un moment a dispărut. Am deschis ochii să văd doar întuneric și de departe să aud un cântec amuțit, o baladă a apelor chemându-mă îmbietor și strigătele surde ale sufletelor pierdute.

Tu, Madonă a apelor, demon marin care porți pe buzele-ți culpă de moarte, unde ești acum să te mai văd odată, să te ating, să îmi împlinesc iluzia? Unde ești tu, Loreley, ce m-ai ademenit către pierzanie și ai dispărut în negura imaginației? Vino să îmi dai socoteală pentru tot, vino să îmi ții piept în timp ce îți răpun cântecul îmbietor într-un sfâșietor strigăt al amorului născut din căutare și durere!

Be First to Comment

Leave a Reply