War! War Never Changes…

War…
War never changes…
Since the dawn of human kind, when our ancestors first discovered the killing path with rock and bone, blood has been spilled in the name of everything, from God, to justice, to simple psychotic rage.

Războiul, vărsarea de sânge, futilitatea benevolenței, toate caracteristici codate adânc în genomul nostru. De la începutul istoriei noastre scurte pe această lume am reușit să transformăm orice într-o cauză nobilă, o cauză pentru care merită să luptăm, să vărsăm sângele tuturor celor care nu s-au aliniat la aceasta. Fie că am ucis în numele lui Dumnezeu, în numele dreptății, în legitimă apărare, sau pur și simplu dintr-o dorință cotropitoare de a avea cât mai mult, de a ne descărca ura și frustrările, războaiele au fost parte din existența noastră, o modalitate simplă de a-i obliga pe alții să se alinieze la credințele și convingerile noastre sau pur și simplu de a-i constrânge să ne ofere acces la resursele acestora.

În miile de ani de când călcăm pe acest pământ, am evoluat, am ridicat piatra și osul din țărână și le-am plăsmuit utilitate, am profitat de puterea focului, am descoperit fierul, am construit piramide, apeducte, grădini suspendate, castele, cetăți, turnuri, biserici, orașe, am transformat planeta în proprietate personală. Am căzut cu toții în genunchi și ne-am plecat când Ra își extindea razele luminoase peste orizonturile toride, ne-am adăpostit când Zeus dezlănțuia furia fulgerătoare a furtunilor, am fugit disperați când Marte trimitea armatele însetate de sânge peste noi și am răsuflat ușurați când Iisus a murit pe cruce oferindu-ne perspectiva mântuirii și a vieții veșnice de după moarte. Am înrobit popoare și apoi le-am eliberat, am creat opere de artă, am descoperit originile universului și fascinația microbiologiei și a fizicii cuantice. În mii de ani, am evoluat, ne-am transformat, ne-am reinventat, dar unele lucruri au rămas neschimbate…

Oricât ne-am transformat ca specie, ca aspect, ca gândire, ca intelect și perspective am păstrat în permanență o constantă: setea de sânge, de răzbunare, imuabilitatea opiniilor și viziunilor și dorința arzândă de a ni le impune asupra altora. Războiul a fost mijlocul ce a facilitat de-a lungul timpului rezolvarea tuturor conflictelor noastre de interese, a tuturor disputelor religioase și a tuturor nevoilor avide de noi și noi surse de venit. Orbiți de o lăcomie lăuntrică, de o necesitate înnăscută de a-i face pe alții să sufere și de a îi convinge să fie ca noi, să gândească la fel ca noi, să lupte pentru noi, am perfecționat armele. De la piatră și os am ajuns la bomba atomică, dar războiul este la fel, războiul își cere partea și este un preț enorm. În numele lui Dumnezeu, în numele conducătorului suprem, în numele libertății, în numele vieții, războiul își cere tributul, iar noi trebuie să îl plătim.

Am evoluat, dar instinctual ne supunem acelorași reguli nescrise ale naturii, cu un adaos de sentimente și porniri generate de puterea noastră de a raționa care transformă instinctul de conservare în sete, ură, lăcomie, disperare. Războiul este în sângele nostru și își scrie istoria cu sânge. Războiul nu se schimbă niciodată.

Be First to Comment

Leave a Reply